Citește Biblia DCC 2 Corinteni capitolul 3
11. În adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător!
SMS 12. Fiindcă avem, dar, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală
trimiteri 2
SMS 13. şi nu facem ca Moise, care îşi punea o maramă peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător.
trimiteri 3
SMS 14. Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos.
trimiteri 6
SMS 15. Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor.
SMS 16. Dar, ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.
trimiteri 3
SMS 17. Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.
trimiteri 2
SMS 18. Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
trimiteri 6
SMS
meniu prim"Nu sunt supărat că m-ai mințit, sunt supărat că de acum încolo nu te pot crede."
~ Friedrich Nietzsche ~