Citește Biblia DCC Efeseni capitolul 2

Setări Biblia
1. Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre
trimiteri 4SMS
2. în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
trimiteri 8SMS
3. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.
trimiteri 5SMS
4. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
trimiteri 3SMS
5. măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).
trimiteri 5SMS
6. El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,
trimiteri 1SMS
7. ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.
trimiteri 2SMS
8. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
trimiteri 8SMS
9. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
trimiteri 7SMS
10. Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
trimiteri 11SMS

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 2 din 6
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Efeseni >> Citește Biblia DCC Efeseni capitolul 2 | FiiLumina
meniu prim
"Excelența nu este o abilitate , ci o atitudine."
~ Ralph Marston ~