Citește Biblia DCC Deuteronomul capitolul 2

Setări Biblia

Intrarea în pustie.

1. Ne-am întors şi am plecat în pustiu, pe drumul care duce la Marea Roşie, cum îmi poruncise Domnul; şi am ocolit multă vreme muntele Seir.
Num 14.25
Amaleciţii şi canaaniţii locuiesc valea aceasta: deci mâine, întoarceţi-vă şi plecaţi în pustiu, pe calea care duce spre Marea Roşie.” ;Deut 1.40
Dar voi, întoarceţi-vă înapoi şi plecaţi în pustiu, înspre Marea Roşie.” ;
2. Domnul mi-a zis:
3. „Vă ajunge de când ocoliţi muntele acesta. Întoarceţi-vă spre miazănoapte.
Deut 2.2
Domnul mi-a zis: ;
4. Dă următoarea poruncă poporului: „Acum aveţi să treceţi prin hotarele fraţilor voştri, copiii lui Esau, care locuiesc în Seir. Ei se vor teme de voi; dar să vă păziţi bine.
Num 20.14
De la Cades, Moise a trimis nişte soli la împăratul Edomului, ca să-i spună: „Aşa vorbeşte fratele tău, Israel: Tu ştii toate suferinţele prin care am trecut. ;
5. Să nu vă încăieraţi cu ei; căci nu vă voi da în ţara lor nici măcar o palmă de loc: muntele Seir l-am dat în stăpânire lui Esau.
Gen 36.8
Esau s-a aşezat pe muntele Seir. Esau înseamnă Edom. ;Ios 24.4
Lui Isaac i-am dat pe Iacov şi pe Esau: lui Esau i-am dat în stăpânire muntele Seir, iar Iacov şi fiii lui s-au coborât în Egipt. ;
6. Să cumpăraţi de la ei cu preţ de argint, hrana pe care o veţi mânca, şi să cumpăraţi de la ei cu preţ de argint chiar şi apa pe care o veţi bea.
7. Căci Domnul Dumnezeul tău te-a binecuvântat în tot lucrul mâinilor tale şi ţi-a cunoscut călătoria în acest mare pustiu. Iată, de patruzeci de ani de când Domnul Dumnezeul tău este cu tine, şi n-ai dus lipsă de nimic.”
Deut 8.2-4
Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul Dumnezeul tău în timpul acestor patruzeci de ani în pustiu, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui. ;
8. Am trecut pe departe de fraţii noştri, copiii lui Esau, care locuiesc în Seir, şi pe departe de drumul care duce în câmpie, departe de Elat şi de Eţion-Gheber; apoi ne-am întors şi am apucat spre pustiul Moabului.
Jud 11.18
Apoi a mers prin pustiu, a ocolit ţara Edomului şi ţara Moabului şi a venit la răsăritul ţării Moabului; au tăbărât dincolo de Arnon, fără să intre pe ţinutul Moabului, căci Arnonul era hotarul Moabului. ;1Imp 9.26
Împăratul Solomon a mai făcut şi corăbii la Eţion-Gheber, lângă Elot, pe ţărmul Mării Roşii, în ţara Edomului. ;

Pribegirea în pustie.

9. Domnul mi-a zis: „Nu face război cu Moab şi nu te apuca la luptă cu el; căci nu-ţi voi da nimic să stăpâneşti în ţara lui: „Arul l-am dat în stăpânire copiilor lui Lot.
Num 21.28
Căci a ieşit un foc din Hesbon, o flacără din cetatea lui Sihon, şi a mistuit pe Ar-Moab, pe locuitorii înălţimilor Arnonului. ;Gen 19.36-37
Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor. ;
10. (Mai înainte aici locuiau emiţii: un popor mare, mult la număr şi de statură înaltă, ca anachiţii.
Gen 14.5
Dar, în anul al paisprezecelea Chedorlaomer şi împăraţii care erau cu el au pornit, şi au bătut pe Refaimi la Aşterot-Carnaim, pe zuziţi la Ham, pe emiţi la Şave-Chiriataim, ;Num 13.22-33
S-au suit pe la miazăzi şi au mers până la Hebron, unde se aflau Ahiman, Şeşai şi Talmai, copiii lui Anac. Hebronul fusese zidit cu şapte ani înainte de cetatea Ţoan din Egipt. ;Deut 9.2
pe un popor mare şi înalt la statură, pe copiii lui Anac, pe care-i cunoşti şi despre care ai auzit zicându-se: „Cine va putea să stea împotriva copiilor lui Anac?!” ;

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 2 din 34
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Deuteronomul >> Citește Biblia DCC Deuteronomul capitolul 2 | FiiLumina
meniu prim
"Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești."
~ Bob Marley ~