Citește Biblia DCC Deuteronomul capitolul 5

Setări Biblia
1. Moise a chemat pe tot Israelul şi i-a zis: „Ascultă, Israele, legile şi poruncile pe care vi le spun astăzi în auzul vostru. Învăţaţi-le şi împliniţi-le cu scumpătate.
2. Domnul Dumnezeul nostru a încheiat cu noi un legământ la Horeb.
Ex 19.5
Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; ;Deut 4.23
Vegheaţi asupra voastră, ca să nu daţi uitării legământul pe care l-a încheiat cu voi Domnul Dumnezeul vostru şi să nu faceţi vreun chip cioplit, nici vreo înfăţişare oarecare pe care ţi-a oprit Domnul Dumnezeul tău, s-o faci. ;
3. Nu cu părinţii noştri a încheiat Domnul legământul acesta, ci cu noi, care suntem toţi vii astăzi aici.
Mat 13.17
Adevărat vă spun că mulţi proroci şi oameni neprihăniţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, şi nu le-au auzit. ;Evr 8.9
nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, şi nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul. ;
4. Domnul v-a vorbit faţă în faţă pe munte, din mijlocul focului.
Ex 19.9-19
Şi Domnul a zis lui Moise: „Iată, voi veni la tine într-un nor gros, pentru ca să audă poporul când îţi voi vorbi şi să aibă întotdeauna încredere în tine.” Moise a spus Domnului cuvintele poporului. ;Ex 20.22
Domnul a zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Aţi văzut că v-am vorbit din ceruri. ;Deut 4.33-36
A fost vreodată vreun popor care să fi auzit glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum l-ai auzit tu, şi să fi rămas viu? ;Deut 34.10
În Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă. ;
5. Eu am stat atunci între Domnul şi voi, ca să vă vestesc cuvântul Domnului; căci vă era frică de foc şi nu v-aţi suit pe munte. El a zis:
Ex 20.21
Poporul stătea în depărtare; iar Moise s-a apropiat de norul în care era Dumnezeu. ;Gal 3.19
Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânţa” căreia Îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor. ;Ex 19.16
A treia zi dimineaţa, au fost tunete, fulgere şi un nor gros pe munte; trâmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă. ;Ex 20.18
Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei şi vedea flăcările muntelui care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura şi stătea în depărtare. ;Ex 24.2
Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalţi să nu se apropie şi poporul să nu se suie cu el.” ;
6. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei.
Ex 20.2
„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. ;Lev 26.1
Să nu vă faceţi idoli, să nu vă ridicaţi nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; să nu puneţi în ţara voastră nicio piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinaţi înaintea ei; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. ;Deut 6.4
Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. ;Ps 81.10
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din ţara Egiptului; deschide-ţi gura larg, şi ţi-o voi umple!” ;
7. Să n-ai alţi dumnezei afară de Mine.
Ex 20.3
Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. ;
8. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în ape sub pământ.
Ex 20.4
Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. ;
9. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc;
Ex 34.7
care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” ;
10. şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
Ier 32.18
Tu dai îndurare până la al miilea neam de oameni şi pedepseşti nelegiuirea părinţilor în sânul copiilor lor după ei. Tu eşti Dumnezeul cel mare, cel puternic, al cărui nume este Domnul oştirilor! ;Dan 9.4
M-am rugat Domnului Dumnezeului meu şi I-am făcut următoarea mărturisire: „Doamne Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu, care ţii legământul şi dai îndurare celor ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale! ;

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 5 din 34
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Deuteronomul >> Citește Biblia DCC Deuteronomul capitolul 5 | FiiLumina
meniu prim
"Prietenia se naște în clipa în care o persoană îi spune alteia: “Ce, și tu? Credeam ca eu sunt singurul.”"
~ C. S. Lewis ~