Citește Biblia DCC Evrei capitolul 4

Setări Biblia
1. Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.
Evr 12.15
Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea. ;
2. Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.
3. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El când a zis: „Am jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.
Evr 3.14
Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început, ;Ps 95.11
De aceea am jurat în mânia Mea: „Nu vor intra în odihna Mea!” ;Evr 3.11
Am jurat, dar, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” ;
4. Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.”
Gen 2.2
În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. ;Ex 20.1
Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis: ;Ex 31.17
Acesta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat.” ;
5. Şi aici este zis iarăşi: „Nu vor intra în odihna Mea!”
6. Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor,
Evr 3.19
Vedem, dar, că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor. ;
7. El hotărăşte din nou o zi: „astăzi” – zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”
Ps 95.7
Căci El este Dumnezeul nostru, şi noi suntem poporul păşunii Lui, turma pe care o povăţuieşte mâna Lui… O! de aţi asculta azi glasul Lui! – ;Evr 3.7
De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, ;
8. Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.
9. Rămâne, dar, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
10. Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.

Pagina 1 din 2
capitolul 4 din 13
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Evrei >> Citește Biblia DCC Evrei capitolul 4 | FiiLumina
meniu prim
"Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îți dai seama cât de mult te-ai schimbat tu."
~ Nelson Mandela ~