Citește Biblia DCC Iacov capitolul 1

Setări Biblia
1. Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: Sănătate!
Fapt 12.17
Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniţă şi a zis: „Spuneţi lucrul acesta lui Iacov şi fraţilor.” Apoi a ieşit şi s-a dus în alt loc. ;Fapt 15.13
Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul şi a zis: „Fraţilor, ascultaţi-mă! ;Gal 1.19
Dar n-am văzut pe niciun altul dintre apostoli decât pe Iacov, fratele Domnului. ;Gal 2.9
şi, când au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur. ;Tit 1.1
Pavel, rob al lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Hristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului care este potrivit cu evlavia, ;Fapt 26.7
şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde, împărate, sunt pârât eu de iudei! ;Deut 32.26
Voiam să zic: „Îi voi lua cu o suflare, le voi şterge pomenirea dintre oameni!” ;Ioan 7.35
Iudeii au zis între ei: „Unde are de gând să Se ducă Omul acesta, ca să nu-L putem găsi? Doar n-o avea de gând să Se ducă la cei împrăştiaţi printre greci şi să înveţe pe greci? ;Fapt 2.5
Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. ;Fapt 8.1
Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei. ;1Pet 1.1
Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, ;SMS
2. Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări,
Mat 5.12
Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi. ;Fapt 5.41
Ei au plecat dinaintea soborului şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui. ;Evr 10.34
În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuie. ;1Pet 4.13-16
dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui. ;1Pet 1.6
În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, ;SMS
3. ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.
Rom 5.3
Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, ;SMS
4. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic.
SMS
5. Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.
1Imp 3.9
Dă, dar, robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!?” ;Prov 2.3
dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere, ;Mat 7.7
Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. ;Mat 21.22
Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.” ;Marc 11.24
De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea. ;Luc 11.9
De aceea şi Eu vă spun: cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. ;Ioan 14.13
şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. ;Ioan 15.7
Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da. ;Ioan 16.23
În ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat vă spun că orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da. ;Ier 29.12
Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. ;1Ioan 5.14-15
Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. ;SMS
6. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo.
Marc 11.24
De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea. ;1Tim 2.8
Vreau, dar, ca bărbaţii să se roage în orice loc şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli. ;SMS
7. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul,
SMS
8. căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.
Iac 4.8
Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! ;SMS
9. Fratele dintr-o stare de jos să se laude cu înălţarea lui.
SMS
10. Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui: căci va trece ca floarea ierbii.
Iov 14.2
Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră. ;Ps 37.2
căci sunt cosiţi iute ca iarba şi se veştejesc ca verdeaţa. ;Ps 90.5-6
Îi mături ca un vis: dimineaţa sunt ca iarba care încolţeşte iarăşi: ;Ps 102.11
Zilele mele sunt ca o umbră gata să treacă, şi mă usuc ca iarba. ;Ps 103.15
Omul! Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp. ;Isa 40.6
Un glas zice: „Strigă!” – Şi eu am răspuns: „Ce să strig?” – „Orice făptură este ca iarba, şi toată strălucirea ei, ca floarea de pe câmp. ;1Cor 7.31
cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece. ;Iac 4.14
şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere. ;1Pet 1.24
Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă, şi floarea cade jos, ;1Ioan 2.17
Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. ;SMS

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 1 din 5
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Iacov >> Citește Biblia DCC Iacov capitolul 1 | FiiLumina
meniu prim
"Adevărul n-are nevoie de apărare. Cum n-ai să învelești soarele intr-o pătură ca să-l ferești, tot așa și adevărul. Lasă-l să lumineze."
~ Richard Wurmbrand ~