Citește Biblia DCC Iosua capitolul 10

Setări Biblia

Marea luptă dela Gabaon.

1. Adoni-Ţedec, împăratul Ierusalimului, a aflat că Iosua pusese mâna pe Ai şi o nimicise cu desăvârşire, că făcuse cetăţii Ai şi împăratului ei cum făcuse Ierihonului şi împăratului lui, şi că locuitorii Gabaonului făcuseră pace cu Israel şi erau în mijlocul lor.
2. Atunci i-a fost foarte mare frică; fiindcă Gabaon era o cetate mare ca una din cetăţile împărăteşti, mai mare chiar decât Ai, şi toţi bărbaţii ei erau viteji.
3. Adoni-Ţedec, împăratul Ierusalimului, a trimis să spună lui Hoham, împăratul Hebronului, lui Piream, împăratul Iarmutului, lui Iafia, împăratul Lachisului, şi lui Debir, împăratul Eglonului:
4. „Suiţi-vă la mine şi ajutaţi-mă, ca să batem Gabaonul, căci a făcut pace cu Iosua şi cu copiii lui Israel.”
5. Cei cinci împăraţi ai amoriţilor: împăratul Ierusalimului, împăratul Hebronului, împăratul Iarmutului, împăratul Lachisului şi împăratul Eglonului s-au adunat astfel şi s-au suit împreună cu toate oştile lor; au venit şi au tăbărât lângă Gabaon şi au început să lupte împotriva lui.
6. Oamenii din Gabaon au trimis să spună lui Iosua, în tabăra din Ghilgal: „Nu părăsi pe robii tăi, suie-te la noi în grabă, izbăveşte-ne, dă-ne ajutor; căci toţi împăraţii amoriţilor care locuiesc pe munte s-au strâns împotriva noastră.”
7. Iosua s-a suit din Ghilgal, el şi toţi oamenii de război cu el, şi toţi cei viteji.
8. Domnul a zis lui Iosua: „Nu te teme de ei, căci îi dau în mâinile tale, şi niciunul din ei nu va putea să stea împotriva ta.”
9. Iosua a venit fără veste peste ei, după ce a mers toată noaptea de la Ghilgal.
10. Domnul i-a pus în învălmăşeală dinaintea lui Israel; şi Israel le-a pricinuit o mare înfrângere la Gabaon, i-a urmărit pe drumul care suie la Bet-Horon şi i-a bătut până la Azeca şi până la Macheda.

Pagina 1 din 5
Sari la pagina:
capitolul 10 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Iosua >> Citește Biblia DCC Iosua capitolul 10 | FiiLumina
meniu prim
"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
~ Mark Twain ~