Citește Biblia DCC Iosua capitolul 14
Ios 22.6Şi Iosua i-a binecuvântat şi le-a dat drumul; şi ei au plecat la corturile lor.
Ios 10.37L-au luat şi l-au trecut prin ascuţişul sabiei, pe el, pe împăratul lui, toate cetăţile care ţineau de el şi pe toţi cei ce se aflau în el; Iosua n-a lăsat pe niciunul să scape, cum făcuse cu Eglonul, şi l-a nimicit cu desăvârşire împreună cu toţi cei ce se aflau în el.
Ios 15.13Lui Caleb, fiul lui Iefune, i-au dat o parte în mijlocul fiilor lui Iuda, cum poruncise lui Iosua, Domnul; lui i-au dat Chriat-Arba, adică Hebronul: Arba era tatăl lui Anac.
Jud 1.20Au dat Hebronul lui Caleb, cum spusese Moise; şi el a izgonit de-acolo pe cei trei fii ai lui Anac.
Ios 21.11-12Le-au dat Chiriat-Arba, sau Hebronul, pe muntele lui Iuda, şi locul dimprejur: Arba era tatăl lui Anac.
1Cron 6.55-56li s-a dat Hebronul, în ţara lui Iuda, şi locurile lui de păşunat;
Pagina 1 din 1
meniu prim"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~