Citește Biblia DCC Iosua capitolul 18

Setări Biblia

Măsurarea şi împărţirea pământului rămas.

1. Toată adunarea copiilor lui Israel s-a strâns la Silo şi au aşezat acolo Cortul întâlnirii. Ţara era supusă înaintea lor.
Ios 19.51
Acestea sunt moştenirile pe care le-au împărţit preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, şi căpeteniile de familie ale seminţiilor copiilor lui Israel, prin sorţi înaintea Domnului, la Silo, la uşa Cortului întâlnirii. Astfel au isprăvit ei împărţirea ţării. ;Ios 21.2
Le-au vorbit la Silo, în ţara Canaanului, şi au zis: „Domnul a poruncit prin Moise ca să ni se dea cetăţi de locuit, cu împrejurimile lor pentru vitele noastre.” ;Ios 22.9
Fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase s-au întors acasă, lăsând pe copiii lui Israel la Silo, în ţara Canaanului, ca să se ducă în ţara Galaadului, care era moşia lor şi unde se aşezaseră, cum poruncise lui Moise, Domnul. ;Ier 7.12
Duceţi-vă, dar, la locul care-Mi fusese închinat la Silo, unde pusesem să locuiască odinioară Numele Meu, şi vedeţi ce i-am făcut din pricina răutăţii poporului Meu, Israel! ;Jud 18.31
Au aşezat pentru ei chipul cioplit pe care-l făcuse Mica, în tot timpul cât a fost casa lui Dumnezeu la Silo. ;1Sam 1.3-24
Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine înaintea Domnului oştirilor şi să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, preoţi ai Domnului. ;1Sam 4.3-4
Poporul s-a întors în tabără, şi bătrânii lui Israel au zis: „Pentru ce ne-a lăsat Domnul să fim bătuţi astăzi de filisteni? Haidem să luăm de la Silo chivotul legământului Domnului, ca să vină în mijlocul nostru şi să ne izbăvească din mâna vrăjmaşilor noştri.” ;
2. Mai rămâneau şapte seminţii ale copiilor lui Israel, care nu-şi primiseră încă partea de moştenire.
3. Iosua a zis copiilor lui Israel: „Până când vă veţi lenevi să mergeţi să luaţi în stăpânire ţara pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul părinţilor voştri?
Jud 18.9
„Haidem”, au răspuns ei, „să ne suim împotriva lor; căci am văzut ţara şi iată că era foarte bună. Ce! Staţi şi nu ziceţi nimic? Nu fiţi leneşi şi porniţi să puneţi stăpânire pe ţara aceasta. ;
4. Alegeţi trei bărbaţi de fiecare seminţie, şi-i voi porni. Să se scoale, să străbată ţara, să facă un plan în vederea împărţirii şi să se întoarcă la mine.
5. S-o împartă în şapte părţi; Iuda să rămână în hotarele lui la miazăzi, şi casa lui Iosif să rămână în hotarele ei la miazănoapte.
Ios 15.1
Partea căzută prin sorţi seminţiei fiilor lui Iuda, după familiile lor, se întindea spre hotarul Edomului până la pustiul Ţin, la miazăzi. Acesta a fost hotarul cel mai de miazăzi. ;Ios 16.1-4
Partea căzută la sorţi fiilor lui Iosif se întindea de la Iordan, lângă Ierihon, spre apele Ierihonului, la răsărit. Hotarul urma pustiul care se ridică de la Ierihon la Betel prin munte. ;
6. Voi dar, să faceţi un plan al ţării împărţite în şapte părţi şi să mi-l aduceţi aici. Voi arunca sorţii pentru voi înaintea Domnului Dumnezeului nostru.
Ios 14.2
Împărţirea s-a făcut prin sorţi, cum poruncise Domnul prin Moise, pentru cele nouă seminţii şi jumătate. ;Ios 18.10
Iosua a aruncat înaintea Domnului sorţi pentru ei la Silo şi a împărţit ţara între copiii lui Israel, dând fiecăruia partea lui. ;
7. Dar leviţii să n-aibă parte în mijlocul vostru, căci moştenirea lor este preoţia Domnului; şi Gad, Ruben şi jumătate din seminţia lui Manase şi-au primit moştenirea pe care le-a dat-o Moise, robul Domnului, de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit.”
Ios 13.33
Moise n-a dat nicio moştenire seminţiei lui Levi; Domnul Dumnezeul lui Israel este moştenirea lui, cum îi spusese El. ;Ios 13.8
Rubeniţii şi gadiţii, cu cealaltă jumătate din seminţia lui Manase, şi-au primit moştenirea, pe care le-a dat-o Moise de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit, cum le-a dat-o Moise, robul Domnului: ;
8. Când s-au sculat bărbaţii şi au pornit să facă planul ţării, Iosua le-a dat porunca aceasta: „Duceţi-vă, străbateţi ţara, faceţi-mi un plan şi întoarceţi-vă la mine; apoi eu voi arunca pentru voi sorţii înaintea Domnului la Silo.”
9. Bărbaţii aceştia au plecat, au străbătut ţara şi au făcut planul după cetăţi, într-o carte, împărţind-o în şapte părţi, şi s-au întors la Iosua în tabără la Silo.
10. Iosua a aruncat înaintea Domnului sorţi pentru ei la Silo şi a împărţit ţara între copiii lui Israel, dând fiecăruia partea lui.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 18 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Iosua >> Citește Biblia DCC Iosua capitolul 18 | FiiLumina
meniu prim
"Cel ce minte astăzi pentru tine, mâine va minți contra ta."
~ Richard Wurmbrand ~