Citește Biblia DCC Apocalipsa capitolul 14
Ecl 4.1-2M-am uitat apoi la toate asupririle care se fac sub soare; şi iată că cei apăsaţi varsă lacrimi, şi nu este nimeni să-i mângâie! Ei sunt pradă silniciei asupritorilor lor, şi n-are cine să-i mângâie!
Apoc 20.6Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani.
1Cor 15.18şi prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi.
1Tes 4.16Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.
2Tes 1.7şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui,
Evr 4.9-10Rămâne, dar, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
Apoc 6.11Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte."
~ Antonie De Saint-Exupery ~