Citește Biblia DCC Apocalipsa capitolul 15

Setări Biblia
1. Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu.
Apoc 12.1-3
În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. ;Apoc 16.1
Şi am auzit un glas tare care venea din Templu şi care zicea celor şapte îngeri: „Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!” ;Apoc 21.9
Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!” ;Apoc 14.10
va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. ;SMS
2. Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu lăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei.
Apoc 4.6
În faţa scaunului de domnie mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cristalului. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi. ;Apoc 21.18
Zidul era zidit de jasp, şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată. ;Mat 3.11
Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. ;Apoc 13.15-17
I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. ;Apoc 5.8
Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o lăută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor. ;Apoc 14.2
Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu lăuta, şi cântau din lăutele lor. ;SMS
3. Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!
Ex 15.1
Atunci Moise şi copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis: „Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava: a năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ. ;Deut 31.30
Moise a rostit toate cuvintele cântării acesteia, în faţa întregii adunări a lui Israel: ;Apoc 14.3
Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ. ;Deut 32.4
El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârşite, căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat. ;Ps 111.2
Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toţi cei ce le iubesc. ;Ps 139.14
Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! ;Ps 145.17
Domnul este drept în toate căile Lui şi milostiv în toate faptele Lui. ;Osea 14.9
Cine este înţelept să ia seama la aceste lucruri! Cine este priceput să le înţeleagă! Căci căile Domnului sunt drepte; şi cei drepţi umblă pe ele, dar cei răzvrătiţi cad pe ele. ;Apoc 16.7
Şi am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule atotputernice, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!” ;SMS
4. Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti sfânt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!”
Ex 15.14-16
Popoarele vor afla lucrul acesta şi se vor cutremura: apucă groaza pe filisteni, ;Ier 10.7
Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al neamurilor? Ţie se cuvine teama; căci între toţi înţelepţii neamurilor şi în toate împărăţiile lor, niciunul nu este ca Tine. ;Isa 66.23
În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea – zice Domnul. ;SMS
5. După aceea, am văzut deschizându-se în cer Templul cortului mărturiei.
Num 1.50
Dă în grija leviţilor Cortul întâlnirii, toate uneltele lui şi tot ce ţine de el. Ei vor duce Cortul şi toate uneltele lui, vor face slujba în el şi vor tăbărî în jurul Cortului. ;Apoc 11.19
Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis şi s-a văzut chivotul legământului Său în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ şi o grindină mare. ;SMS
6. Şi din Templu au ieşit cei şapte îngeri care ţineau cele şapte urgii. Erau îmbrăcaţi în in curat, strălucitor şi erau încinşi împrejurul pieptului cu brâie de aur.
Apoc 15.1
Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu. ;Ex 28.6-8
Efodul să-l facă de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit; să fie lucrat cu măiestrie. ;Ezec 44.17-18
Când vor trece pe porţile curţii dinăuntru, se vor îmbrăca în haine de in; nu vor avea pe ei nimic de lână, când vor face slujba în porţile curţii dinăuntru şi în Casă. ;Apoc 1.13
Şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur. ;SMS
7. Şi una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte îngeri şapte potire de aur pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor.
Apoc 4.6
În faţa scaunului de domnie mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cristalului. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi. ;1Tes 1.9
Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut şi cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat ;Apoc 4.9
Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi care este viu în vecii vecilor, ;Apoc 10.6
şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă, ;SMS
8. Şi Templul s-a umplut de fum, din slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui. Şi nimeni nu putea să intre în Templu, până se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri.
Ex 40.34
Atunci norul a acoperit Cortul întâlnirii, şi slava Domnului a umplut Cortul. ;1Imp 8.10
În clipa când au ieşit preoţii din Locul Sfânt, norul a umplut Casa Domnului. ;2Cron 5.14
Preoţii n-au putut să mai stea acolo ca să facă slujba, din pricina norului; căci slava Domnului umpluse Casa lui Dumnezeu. ;Isa 6.4
Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, şi Casa s-a umplut de fum. ;2Tes 1.9
Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui, ;SMS
Pagina 1 din 1
capitolul 15 din 22
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Apocalipsa >> Citește Biblia DCC Apocalipsa capitolul 15 | FiiLumina
meniu prim
"Prețul măreției este responsabilitatea."
~ Sir Winston Churchill ~