Citește Biblia DCC Apocalipsa capitolul 19

Setări Biblia
1. După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă care zicea: „Aleluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mântuirea, slava, cinstea şi puterea!
Apoc 11.15
Îngerul al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.” ;Apoc 4.11
„Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” ;Apoc 7.10-12
şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!” ;Apoc 12.10
Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. ;
2. Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi din mâna ei.”
Apoc 15.3
Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor! ;Apoc 16.7
Şi am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule atotputernice, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!” ;Deut 32.43
Neamuri, cântaţi laudele poporului Lui! Căci Domnul răzbună sângele robilor Săi, El Se răzbună împotriva potrivnicilor Săi şi face ispăşire pentru ţara Lui, pentru poporul Lui.” ;Apoc 6.10
Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” ;Apoc 18.20
„Bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi, sfinţilor, apostolilor şi prorocilor! Pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate şi a judecat-o.” ;
3. Şi au zis a doua oară: „Aleluia!… Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor!”
Isa 34.10
Nu se va stinge nici zi, nici noapte, şi fumul lui se va înălţa în veci. Din veac în veac va fi pustiit, şi nimeni nu va trece prin el în veci de veci. ;Apoc 14.11
Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei! ;Apoc 8.9-18
şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă au murit, şi a treia parte din corăbii au pierit. ;
4. Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, şi cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu, care şedea pe scaunul de domnie. Şi au zis: „Amin! Aleluia!”
Apoc 4.4-10
Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capete aveau cununi de aur. ;Apoc 5.14
Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!” Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor! ;1Cron 16.36
Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, din veşnicie în veşnicie!” Şi tot poporul a zis: „Amin!” şi lăuda pe Domnul. ;Neem 5.13
Şi mi-am scuturat mantaua, zicând: „Aşa să scuture Dumnezeu afară din Casa Lui şi de averile lui pe orice om care nu-şi va ţine cuvântul, şi aşa să fie scuturat omul acela, şi lăsat cu mâinile goale!” Toată adunarea a zis: „Amin.” Şi au lăudat pe Domnul. Şi poporul s-a ţinut de cuvânt. ;Neem 8.6
Ezra a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul cel mare, şi tot poporul a răspuns ridicând mâinile: „Amin! Amin!” Şi s-au plecat, şi s-au închinat înaintea Domnului cu faţa la pământ. ;Apoc 5.14
Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!” Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor! ;
5. Şi, din scaunul de domnie a ieşit un glas care zicea: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi care vă temeţi de El, mici şi mari!”
Ps 134.1
Iată, binecuvântaţi pe Domnul, toţi robii Domnului, care staţi noaptea în Casa Domnului! ;Ps 135.1
Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi Numele Domnului, lăudaţi-L, robi ai Domnului, ;Apoc 11.18
Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!” ;Apoc 20.12
Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. ;
6. Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul Dumnezeul nostru cel atotputernic a început să împărăţească.
Ezec 1.24
Când umblau, am auzit vâjâitul aripilor lor ca vâjâitul unor ape mari şi ca glasul Celui Atotputernic. Când mergeau, era un vuiet gălăgios ca al unei oştiri; iar când se opreau, îşi lăsau aripile în jos. ;Ezec 43.2
Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel venea de la răsărit. Glasul Său era ca urletul unor ape mari, şi pământul strălucea de slava Sa. ;Apoc 14.2
Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu lăuta, şi cântau din lăutele lor. ;Apoc 11.15-17
Îngerul al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.” ;Apoc 12.10
Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. ;Apoc 21.22
În cetate n-am văzut niciun Templu; pentru că Domnul Dumnezeul cel Atotputernic ca şi Mielul sunt Templul ei. ;
7. Să ne bucurăm, să ne înveselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit
Mat 22.2
„Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său. ;Mat 25.10
Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa. ;2Cor 11.2
Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată. ;Efes 5.32
Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică). – ;Apoc 21.2-9
Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. ;
8. şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.” (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.)
Ps 45.13-14
Fata împăratului este plină de strălucire înăuntrul casei împărăteşti; ea poartă o haină ţesută cu aur. ;Ezec 16.10
Ţi-am dat haine cusute cu fir şi o încălţăminte de piele de viţel de mare, te-am încins cu in subţire şi te-am îmbrăcat în mătase. ;Apoc 3.18
te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţat prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi. ;Ps 132.9
Preoţii Tăi să se îmbrace în neprihănire, şi credincioşii Tăi să scoată strigăte de bucurie! ;
9. Apoi mi-a zis: „Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!” Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!”
Mat 22.2-3
„Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său. ;Luc 14.15-16
Unul din cei ce şedeau la masă cu El, când a auzit aceste vorbe, I-a zis: „Ferice de acela care va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu!” ;Apoc 21.5
Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.” ;Apoc 22.6
Şi îngerul mi-a zis: „Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate.” Şi Domnul Dumnezeul duhurilor prorocilor a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. – ;
10. Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.)”
Apoc 22.8
Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi, după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului care mi le arăta, ca să mă închin lui. ;Fapt 10.26
Dar Petru l-a ridicat şi a zis: „Scoală-te, şi eu sunt om!” ;Fapt 14.14-15
Apostolii Barnaba şi Pavel, când au auzit lucrul acesta, şi-au rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului şi au strigat: ;Apoc 22.9
Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, prorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.” ;1Ioan 5.10
Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el; cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său. ;Apoc 12.17
Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos. ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 19 din 22
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Apocalipsa >> Citește Biblia DCC Apocalipsa capitolul 19 | FiiLumina
meniu prim
"Prețul măreției este responsabilitatea."
~ Sir Winston Churchill ~