Citește Biblia DCC Apocalipsa capitolul 20
1. Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare.
Apoc 1.18 ;
Apoc 9.1 ;
SMS 2. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.
2Pet 2.2-4 ;
Apoc 12.9 ;
SMS 3. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.
Dan 6.17 ;
Apoc 16.14-16 ;
Apoc 20.8 ;
SMS 5. Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.
SMS 7. Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat
Apoc 20.2 ;
SMS 8. şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.
Apoc 20.3-10 ;
Ezec 38.2 ;
Ezec 39.1 ;
Apoc 16.14 ;
SMS 9. Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.
Isa 8.8 ;
Ezec 38.9-16 ;
SMS 10. Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.
Apoc 20.8 ;
Apoc 19.20 ;
Apoc 14.10-11 ;
SMS meniu prim"Doar două lucruri sunt infinite: Universul și prostia umană, și nu sunt sigur în legatură cu Universul."
~ Albert Einstein ~