Citește Biblia DCC Judecatorii capitolul 2

Setări Biblia

Îngerul Domnului mustră.

1. Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim şi a zis: „Eu v-am scos din Egipt şi v-am adus în ţara pe care am jurat părinţilor voştri că v-o voi da. Am zis: „Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi;
Jud 2.5
Au pus locului aceluia numele Bochim şi au adus jertfe Domnului acolo. ;Gen 17.7
Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine, din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine. ;
2. şi voi să nu încheiaţi legământ cu locuitorii din ţara aceasta, ci să le surpaţi altarele.” Dar voi n-aţi ascultat de glasul Meu. Pentru ce aţi făcut lucrul acesta?
Deut 7.2
când Domnul Dumnezeul tău ţi le va da în mâini şi le vei bate, să le nimiceşti cu desăvârşire, să nu închei legământ cu ele şi să n-ai milă de ele. ;Deut 12.3
Să le surpaţi altarele, să le sfărâmaţi stâlpii idoleşti, să le ardeţi în foc copacii închinaţi idolilor lor, să dărâmaţi chipurile cioplite ale dumnezeilor lor şi să faceţi să le piară numele din locurile acelea. ;Jud 2.20
Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi a zis: „Fiindcă neamul acesta a călcat legământul Meu pe care-l poruncisem părinţilor lor şi fiindcă n-au ascultat de glasul Meu, ;Ps 106.34
Ei n-au nimicit popoarele pe care le poruncise Domnul să le nimicească. ;
3. Am zis atunci: „Nu-i voi izgoni dinaintea voastră; ci vă vor sta în coaste, şi dumnezeii lor vă vor fi o cursă.”
Ios 23.13
să fiţi încredinţaţi că Domnul Dumnezeul vostru nu va mai izgoni aceste neamuri dinaintea voastră; ci ele vă vor fi o cursă şi un laţ, un bici în coaste şi nişte spini în ochi, până veţi pieri de pe faţa acestei ţări bune, pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul vostru. ;Jud 3.6
au luat de neveste pe fetele lor şi au dat de neveste fiilor lor pe fetele lor şi au slujit dumnezeilor lor. ;Ex 23.33
Ei să nu locuiască în ţara ta, ca să nu te facă să păcătuieşti împotriva Mea; căci atunci ai sluji dumnezeilor lor, şi aceasta ar fi o cursă pentru tine.” ;Ex 34.12
Să nu cumva să faci legământ cu locuitorii ţării unde ai să intri, ca să nu fie o cursă pentru tine, dacă vor locui în mijlocul tău. ;Deut 7.16
Să nimiceşti toate popoarele pe care ţi le va da în mână Domnul Dumnezeul tău; să n-arunci nicio privire de milă spre ele şi să nu slujeşti dumnezeilor lor, căci aceasta va fi o cursă pentru tine. ;Ps 106.36
au slujit idolilor lor, care au fost o cursă pentru ei. ;
4. După ce a spus Îngerul Domnului aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul şi a plâns.
5. Au pus locului aceluia numele Bochim şi au adus jertfe Domnului acolo.

Poporul slujeşte Domnului în timpul lui Iosua.

6. Iosua a dat drumul poporului, şi copiii lui Israel au plecat fiecare în moştenirea lui, ca să ia ţara în stăpânire.
Ios 22.6
Şi Iosua i-a binecuvântat şi le-a dat drumul; şi ei au plecat la corturile lor. ;Ios 24.28
Apoi Iosua a dat drumul poporului, şi s-a dus fiecare în moştenirea lui. ;
7. Poporul a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care văzuseră toate lucrurile mari pe care le făcuse Domnul pentru Israel.
Ios 24.31
Israel a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care cunoşteau tot ce făcuse Domnul pentru Israel. ;
8. Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit în vârstă de o sută zece ani.
Ios 24.29
După aceste lucruri, Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit în vârstă de o sută zece ani. ;
9. L-au îngropat în ţinutul pe care-l avea de moştenire, la Timnat-Heres, pe muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaş.
Ios 24.30
L-au înmormântat în ţinutul care-i căzuse la împărţire, la Timnat-Serah, pe muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaş. ;Ios 19.50
După porunca Domnului, i-au dat cetatea pe care o cerea el: Timnat-Serah, pe muntele lui Efraim. El a zidit cetatea din nou şi şi-a aşezat locuinţa acolo. ;Ios 24.30
L-au înmormântat în ţinutul care-i căzuse la împărţire, la Timnat-Serah, pe muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaş. ;

Judecătorii.

10. Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinţii lui, şi s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel.
Ex 5.2
Faraon a răspuns: „Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa pe Israel să plece.” ;1Sam 2.12
Fiii lui Eli erau nişte oameni răi. Nu cunoşteau pe Domnul. ;1Cron 28.9
Şi tu, fiule Solomoane, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-I cu toată inima şi cu un suflet binevoitor; căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine; dar dacă-L vei părăsi, te va lepăda şi El pe vecie. ;Ier 9.3
„Au limba întinsă ca un arc şi aruncă minciuna; şi nu prin adevăr sunt ei puternici în ţară; căci merg din răutate în răutate, şi nu Mă cunosc, zice Domnul. ;Ier 22.16
Judeca pricina săracului şi a celui lipsit şi era fericit. Nu înseamnă lucrul acesta a Mă cunoaşte? – zice Domnul. ;Gal 4.8
Odinioară, când nu cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi robiţi celor ce din firea lor nu sunt dumnezei. ;2Tes 1.8
într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. ;Tit 1.16
Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună. ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 2 din 21
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Judecatorii >> Citește Biblia DCC Judecatorii capitolul 2 | FiiLumina
meniu prim
"S-ar putea să uite ce ai spus, dar niciodată nu vor uita ce i-ai făcut să simtă."
~ Carl W. Buechner ~