Citește Biblia DCC 1 Samuel capitolul 1

Setări Biblia

Penina necăjeşte pe Ana.

1. Era un om din Ramataim-Ţofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, efratit.
1Cron 6.27-34 ;Rut 1.2 ;
2. El avea două neveste: una se numea Ana, iar cealaltă Penina. Penina avea copii, dar Ana n-avea.
3. Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine înaintea Domnului oştirilor şi să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, preoţi ai Domnului.
Ex 23.14 ;Deut 16.16 ;Luc 2.41 ;Ios 18.1 ;Deut 12.5-7 ;
4. În ziua când îşi aducea Elcana jertfa, dădea părţi nevestei sale Penina, tuturor fiilor şi tuturor fiicelor pe care le avea de la ea.
Deut 12.17-18 ;Deut 16.11 ;
5. Dar Anei îi dădea o parte îndoită; căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă.
Gen 30.2 ;
6. Potrivnica ei o înţepa deseori, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă.
Iov 24.21 ;
7. Şi în toţi anii era aşa. Ori de câte ori se suia Ana la Casa Domnului, Penina o înţepa la fel. Atunci ea plângea şi nu mânca.
8. Elcana, bărbatul ei, îi zicea: „Ano, pentru ce plângi şi nu mănânci? Pentru ce ţi-este întristată inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?”
Rut 4.15 ;

Rugăciunea Anei.

9. Ana s-a sculat, după ce au mâncat şi au băut ei la Silo. Preotul Eli şedea pe un scaun, lângă unul din uşorii Templului Domnului.
1Sam 3.3 ;
10. Şi Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât şi plângea.
Iov 7.11 ;Iov 10.1 ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 1 din 31
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 1 Samuel >> Citește Biblia DCC 1 Samuel capitolul 1 | FiiLumina
meniu prim
"În viață avem tot atâtea ocazii speciale câte alegem să sărbătorim."
~ Robert Brault ~