Citește Biblia DCC 1 Samuel capitolul 30

Setări Biblia

Întoarcerea lui David la Ţiclag.

1. Când a ajuns David cu oamenii lui a treia zi la Ţiclag, amaleciţii năvăliseră în partea de miazăzi şi în Ţiclag. Ei nimiciseră şi arseseră Ţiclagul,
1Sam 15.7
Saul a bătut pe Amalec, de la Havila până la Şur, care este în faţa Egiptului. ;1Sam 27.8
David şi oamenii lui se suiau şi năvăleau asupra gheşuriţilor, ghirziţilor şi amaleciţilor; căci neamurile acestea locuiau din vremuri vechi în ţinutul acela până la Şur şi până în ţara Egiptului. ;
2. după ce luaseră prinşi pe femei şi pe toţi cei ce se aflau acolo, mici şi mari. Nu omorâseră pe nimeni, dar luaseră totul şi plecaseră.
3. David şi oamenii lui au ajuns în cetate, şi iată că era arsă; şi nevestele, fiii şi fiicele lor, fuseseră luaţi prinşi.
4. Atunci David şi poporul care era cu el au ridicat glasul şi au plâns până n-au mai putut plânge.
5. Cele două neveste ale lui David: Ahinoam din Izreel şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal, fuseseră luate şi ele.
1Sam 25.42-43
Şi îndată Abigail a plecat călare pe un măgar şi însoţită de cinci fete; a mers după solii lui David şi i-a fost nevastă. ;2Sam 2.2
David s-a suit acolo, cu cele două neveste ale sale: Ahinoam din Izreel şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal. ;
6. David a fost în mare strâmtorare, căci poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, pentru că toţi erau amărâţi în suflet, fiecare din pricina fiilor şi fetelor lui. Dar David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul lui.
Ex 17.4
Moise a strigat către Domnul şi a zis: „Ce să fac cu poporul acesta? Încă puţin, şi au să mă ucidă cu pietre.” ;Ps 42.5
Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu. ;Ps 56.3-11
Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine. ;Hab 3.17-18
Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri, ;
7. El a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec: „Adu-mi efodul!” Abiatar a adus efodul la David.
1Sam 23.6-9
Când a fugit Abiatar, fiul lui Ahimelec, la David, în Cheila, s-a coborât cu efodul în mână. ;
8. Şi David a întrebat pe Domnul: „Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?” Domnul i-a răspuns: „Urmăreşte-o, căci o vei ajunge şi vei izbăvi totul.”
1Sam 23.2-4
David a întrebat pe Domnul şi a zis: „Să mă duc şi să bat pe filistenii aceştia?” Şi Domnul i-a răspuns: „Du-te, bate pe filisteni şi izbăveşte Cheila.” ;
9. Şi David a pornit, el şi cei şase sute de oameni care erau cu el. Au ajuns la pârâul Besor, unde s-au oprit cei ce rămâneau la coadă.
10. David i-a urmărit mai departe, cu patru sute de oameni; dar două sute de oameni s-au oprit, fiind prea obosiţi ca să mai treacă pârâul Besor.
1Sam 30.21
David a ajuns la cei două sute de oameni care fuseseră prea obosiţi ca să mai meargă după el şi pe care-i lăsase la pârâul Besor. Ei au ieşit înaintea lui David şi înaintea poporului care era cu el. David s-a apropiat de ei şi i-a întrebat de sănătate. ;

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 30 din 31
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 1 Samuel >> Citește Biblia DCC 1 Samuel capitolul 30 | FiiLumina
meniu prim
"Adevărurile care rămân doar în minte și nu sunt trăite practic ne hrănesc tot atât de puțin ca o mâncare ce rămâne în cămară.
~ Richard Wurmbrand ~