Citește Biblia DCO Geneza capitolul 34

Setări Biblia
21. "Oamenii aceştia au gânduri de pace faţă de noi; să rămână dar în ţară, şi să facă negoţ; ţara este destul de largă pentru ei. Noi vom lua de neveste pe fetele lor, şi le vom da de neveste pe fetele noastre.
22. Dar oamenii aceştia nu vor voi să locuiască împreună cu noi, ca să alcătuim un singur popor, decât dacă orice parte bărbătească dintre noi se va tăia împrejur, după cum şi ei înşişi sunt tăiaţi împrejur.
23. Turmele lor, averile lor şi toate vitele lor, vor fi atunci ale noastre. Să primim numai ce cer ei, ca să rămână la noi."
24. Toţi cei ce treceau pe poarta cetăţii, au ascultat pe Hamor şi pe fiul său Sihem; şi toţi bărbaţii au fost tăiaţi împrejur, toţi cei ce treceau pe poarta cetăţii.
25. A treia zi, pe când sufereau ei încă, cei doi fii ai lui Iacov, Simeon şi Levi, fraţii Dinei, şi-au luat fiecare sabia, s-au năpustit asupra cetăţii, care se credea în linişte, şi au ucis pe toţi bărbaţii.
26. Au trecut de asemenea prin ascuţişul sabiei pe Hamor şi pe fiul său Sihem; au ridicat pe Dina din casa lui Sihem, şi au ieşit afară.
27. Fiii lui Iacov s-au aruncat asupra celor morţi, şi au jefuit cetatea, pentru că necinstiseră pe sora lor.
28. Le-au luat oile, boii şi măgarii, tot ce era în cetate şi ce era pe câmp;
29. le-au luat ca pradă de război toate bogăţiile, copiii şi nevestele, şi tot ce se găsea în case.
30. Atunci Iacov a zis lui Simeon şi lui Levi: "Voi m-aţi nenorocit, făcându-mă urât locuitorilor ţării, Canaaniţilor şi Feresiţilor. N-am sub porunca mea decât un mic număr de oameni; ei se vor strânge împotriva mea, mă vor bate, şi voi fi nimicit, eu şi casa mea."
|
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 34 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Geneza >> Citește Biblia DCO Geneza capitolul 34 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"S-ar putea să uite ce ai spus, dar niciodată nu vor uita ce i-ai făcut să simtă."
~ Carl W. Buechner ~