Citește Biblia DCO Geneza capitolul 37

Setări Biblia

Iosif vândut de fraţii săi.

1. Iacov a locuit în ţara Canaan, unde locuise ca străin tatăl său.
Gen 17.8
Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor." ;Gen 23.4
"Eu sunt străin şi venetic printre voi, daţi-mi un ogor, ca loc de îngropare la voi, ca să-mi îngrop moarta şi s-o ridic dinaintea mea." ;Gen 28.4
Să-ţi dea binecuvântarea lui Avraam, ţie şi seminţei tale cu tine, ca să stăpâneşti ţara în care locuieşti ca străin, şi pe care a dat-o lui Avraam." ;Gen 36.7
Căci bogăţiile lor erau prea mari ca să poată locui împreună, şi ţinutul în care locuiau ca străini nu le mai putea ajunge din pricina turmelor lor. ;Evr 11.9
Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe. ;
2. Iată istoria lui Iacov. Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele.
1Sam 2.22-24
Eli era foarte bătrân, şi a aflat cum se purtau fiii lui cu tot Israelul; a aflat şi că se culcau cu femeile care slujeau afară la uşa cortului întâlnirii. ;
3. Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrâneţe; şi i-a făcut o haină pestriţă.
Gen 44.20
Noi am răspuns domnului meu: "Avem un tată bătrân, şi un frate tânăr, copil făcut la bătrâneţea lui; băiatul acesta avea un frate care a murit, şi care era de la aceeaşi mamă; el a rămas singur, şi tatăl lui îl iubeşte." ;
4. Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi, şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nici o vorbă prietenească.
Gen 27.41
Esau a prins ură pe Iacov, din pricina binecuvântării, cu care-l binecuvântase tatăl său. Şi Esau zicea în inima sa: "Zilele de bocet pentru tatăl meu sunt aproape, şi apoi am să ucid pe fratele meu Iacov." ;Gen 49.23
Arcaşii l-au aţâţat, au aruncat săgeţi, Şi l-au urmărit cu ura lor. ;
5. Iosif a visat un vis, şi l-a istorisit fraţilor săi, care l-au urât şi mai mult.
6. El le-a zis: "Ia ascultaţi ce vis am visat!
7. Noi eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului; şi iată că snopul meu s-a ridicat şi a stat în picioare; iar snopii voştri l-au înconjurat, şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui."
Gen 42.6-9
Iosif era mai mare în ţară; el vindea grâu la tot poporul din ţară. Fraţii lui Iosif au venit, şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. ;Gen 43.26
Când a ajuns Iosif acasă, i-au dat darul, pe care i-l aduseseră, şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. ;Gen 44.14
Iuda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosif, pe când era el încă acolo, şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. ;
8. Fraţii lui i-au zis: "Doar n-ai să împărăţeşti tu peste noi? Doar n-ai să ne cârmuieşti tu pe noi?" Şi l-au urât şi mai mult, din pricina visurilor lui şi din pricina cuvintelor lui.
9. Iosif a mai visat un alt vis, şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: "Am mai visat un vis! Soarele, luna, şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea."
Gen 46.29
Şi au venit în ţinutul Gosen. Iosif şi-a pregătit carul şi s-a suit ca să se ducă în Gosen, în întâmpinarea tatălui său Israel. Cum l-a văzut, s-a aruncat pe gâtul lui, şi a plâns multă vreme pe gâtul lui. ;
10. L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat, şi i-a zis: "Ce înseamnă visul acesta, pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni, eu, mama ta şi fraţii tăi, să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea ta?"
Gen 27.29
Să-ţi fie supuse noroade, Şi neamuri să se închine înaintea ta! Să fii stăpânul fraţilor tăi, Şi fiii mamei tale să se închine înaintea ta! Blestemat să fie oricine te va blestema, Şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta." ;

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 37 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Geneza >> Citește Biblia DCO Geneza capitolul 37 | FiiLumina
meniu prim
"Lumea este plină de cactuși, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne așezăm pe ei."
~ Will Foley ~