8. Dimineaţa, Faraon s-a tulburat, şi a trimis să cheme pe toţi magii şi pe toţi înţelepţii Egiptului. Le-a istorisit visurile lui. Dar nimeni n-a putut să le tălmăcească lui Faraon.
Dan 2.1În al doilea an al domniei lui Nebucadneţar, Nebucadneţar a avut nişte visuri. Duhul îi era tulburat, şi i-a pierit somnul.
;
Dan 4.5-19Am visat un vis, care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu şi vedeniile duhului meu mă umpleau de groază.
;
Ex 7.11-22Dar Faraon a chemat pe nişte înţelepţi şi pe nişte vrăjitori, şi vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor.
;
Isa 29.14De aceea voi lovi iarăşi pe poporul acesta cu semne şi minuni din ce în ce mai minunate, aşa că înţelepciunea înţelepţilor lui va pieri, şi priceperea oamenilor lui pricepuţi se va face nevăzută."
;
Dan 1.20În toate lucrurile care cereau înţelepciune şi pricepere, şi despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toţi vrăjitorii şi cititorii în stele, care erau în toată împărăţia lui.
;
Dan 2.2Împăratul a poruncit să cheme pe vrăjitori, pe cititorii în stele, pe descântători şi pe Haldei, ca să-i spună visurile. Ei au venit, şi s-au înfăţişat înaintea împăratului.
;
Dan 4.7Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, Haldeii şi ghicitorii. Le-am spus visul, şi nu mi l-au putut tâlcui.
;
Mat 2.1După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim,
;
SMS 10. Faraon se mâniase pe slujitorii lui; şi mă aruncase în temniţă, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine şi pe mai marele pitarilor.
Gen 40.2-3Faraon s-a mâniat pe cei doi dregători ai săi: pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor.
;
Gen 39.20A luat pe Iosif, şi l-a aruncat în temniţă în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului; şi astfel Iosif a stat acolo, în temniţă.
;
SMS