Citește Biblia DCO Geneza capitolul 48

Setări Biblia

Iacov înfiază pe fiii lui Iosif.

1. După aceea, au venit şi au spus lui Iosif: "Tatăl tău este bolnav." Şi Iosif a luat cu el pe cei doi fii ai săi, Manase şi Efraim.
2. Au dat de ştire lui Iacov, şi i-au spus: "Iată că fiul tău Iosif vine la tine." Şi Israel şi-a adunat puterile, şi s-a aşezat pe pat.
3. Iacov a zis lui Iosif: "Dumnezeul Cel Atotputernic mi S-a arătat la Luz, în ţara Canaan, şi m-a binecuvântat.
Gen 28.13-19
Şi Domnul stătea deasupra ei, şi zicea: "Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac." Pământul pe care eşti culcat, ţi-l voi da ţie şi seminţei tale. ;Gen 35.6
Iacov şi toţi cei ce erau cu el, au ajuns la Luz, adică Betel, în ţara Canaan. ;
4. El mi-a zis: "Te voi face să creşti, te voi înmulţi, şi voi face din tine o ceată de popoare; voi da ţara aceasta seminţei tale după tine, ca s-o stăpânească pentru totdeauna.
Gen 17.8
Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor." ;
5. Acum, cei doi fii, care ţi s-au născut în ţara Egiptului, înainte de venirea mea la tine în Egipt, vor fi ai mei; Efraim şi Manase vor fi ai mei, ca şi Ruben şi Simeon.
Gen 41.50
Înaintea anilor de foamete, i s-au născut lui Iosif doi fii, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. ;Gen 46.20
Lui Iosif i s-au născut, în ţara Egiptului: Manase şi Efraim, pe care i-a născut Asnat fata lui Poti-Fera, preotul lui On. - ;Ios 13.7
şi împarte acum ţara aceasta ca moştenire între cele nouă seminţii şi între jumătate din seminţia lui Manase". ;Ios 14.4
Fiii lui Iosif, alcătuiau două seminţii: Manase şi Efraim; şi Leviţilor nu li s-a dat parte în ţară, afară de cetăţile pentru locuit, cu locurile goale dimprejurul lor pentru turmele şi averile lor. ;
6. Dar copiii, pe care i-ai născut după ei, vor fi ai tăi; ei vor purta numele fraţilor lor în partea lor de moştenire.
7. La întoarcerea mea din Padan, Rahela a murit pe drum lângă mine, în ţara Canaan, la o depărtare bunicică de Efrata; şi am îngropat-o acolo, pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem."
Gen 35.9-19
Dumnezeu S-a arătat iarăşi lui Iacov, după întoarcerea lui din Padan-Aram, şi l-a binecuvântat. ;

Binecuvântarea celor doi fii ai lui Iosif.

8. Israel s-a uitat la fiii lui Iosif, şi a zis: "Cine sunt aceştia?"
9. Iosif a răspuns tatălui său: "Sunt fiii mei, pe care mi i-a dat Dumnezeu aici." Israel a zis: "Apropie-i, te rog, de mine, ca să-i binecuvântez."
Gen 33.5
Esau, ridicând ochii, a văzut femeile şi copiii, şi a zis: "Cine sunt aceia?" Şi Iacov a răspuns: "Sunt copiii, pe care i-a dat Dumnezeu robului tău." ;Gen 27.4
Fă-mi o mâncare, cum îmi place mie, şi adu-mi s-o mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri." ;
10. Ochii lui Israel erau îngreuiaţi de bătrâneţe, aşa că nu mai putea să vadă. Iosif i-a apropiat de el; şi Israel i-a sărutat, şi i-a îmbrăţişat.
Gen 27.1
Isaac îmbătrânise, şi ochii îi slăbiseră, aşa că nu mai vedea. Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, şi i-a zis: "Fiule!" "Iată-mă", i-a răspuns el. ;Gen 27.27
Iacov s-a apropiat, şi l-a sărutat. Isaac a simţit mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvântat, şi a zis: "Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp, pe care l-a binecuvântat Domnul. ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 48 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Geneza >> Citește Biblia DCO Geneza capitolul 48 | FiiLumina
meniu prim
"Cel mai frumos lucru pe care putem sa-l experimentăm este misterul."
~ Albert Einstein ~