Citește Biblia DCO Geneza capitolul 6
Stricăciunea oamenilor.
1. Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului, şi li s-au născut fete,
Gen 1.28 ;
2. fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales.
Deut 7.3-4 ;
3. Atunci Domnul a zis: "Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani."
Gal 5.10-17 ;
1Pet 3.19-20 ;
Ps 78.39 ;
4. Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea, şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.
5. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.
Gen 8.21 ;
Deut 29.19 ;
Prov 6.18 ;
Mat 15.19 ;
7. Şi Domnul a zis: "Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare, şi până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut."
Noe.
10. Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.
Gen 5.32 ;
meniu prim"Adevărul n-are nevoie de apărare. Cum n-ai să învelești soarele intr-o pătură ca să-l ferești, tot așa și adevărul. Lasă-l să lumineze."
~ Richard Wurmbrand ~