Citește Biblia DCO 2 Samuel capitolul 17
11. Sfatul meu este dar ca tot Israelul să se strângă la tine, de la Dan până la Beer-Şeba, o mulţime ca nisipul de pe marginea mării. Şi tu însuţi să mergi la luptă.
trimiteri 2 12. Dacă vom ajunge la el în vreun loc unde l-am găsi, vom cădea peste el cum cade roua pe pământ; şi nu va scăpa nici unul, nici el, nici vreunul din oamenii care sunt cu el.
13. Dacă va fugi într-o cetate, tot Israelul va duce funii la cetatea aceea, şi o vom trage în pârâu, până când nu va mai rămâne nici o piatră în ea."
14. Absalom şi toţi oamenii lui Israel au zis: "Sfatul lui Huşai, Architul, este mai bun decât sfatul lui Ahitofel." Dar Domnul hotărâse să nimicească bunul sfat al lui Ahitofel, ca să aducă nenorocirea peste Absalom.
trimiteri 1 Moartea lui Ahitofel.
15. Husai a zis preoţilor Ţadoc şi Abiatar: "Ahitofel a dat cutare şi cutare sfat lui Absalom şi bătrânilor lui Israel, şi eu i-am sfătuit cutare şi cutare lucru.
trimiteri 1 16. Acum trimiteţi îndată ştire lui David, şi spuneţi-i: ,Nu sta noaptea în câmpiile pustiei, ci du-te mai departe, ca nu cumva împăratul şi tot poporul care este cu el să fie în primejdie să piară.'
trimiteri 1 17. Ionatan şi Ahimaaţ stăteau lângă fântâna Roguel. Slujnica venea şi le aducea ştiri, iar ei se duceau să dea de veste împăratului David; căci nu îndrăzneau să se arate şi să intre în cetate.
trimiteri 3 18. Dar odată i-a zărit un tânăr, şi a spus lui Absalom. Ei au plecat amândoi în grabă, şi au ajuns la Bahurim, la casa unui om care avea o fântână în curte, şi s-au pogorât în ea.
trimiteri 1 19. Femeia a luat o învelitoare, a întins-o peste gura fântânii, şi a împrăştiat urluială pe ea, ca să nu dea nimic de bănuit.
trimiteri 1 20. Slujitorii lui Absalom au intrat în casă la femeia acesta, şi au zis: ,Unde sunt Ahimaaţ şi Ionatan?' Femeia le-a răspuns: ,Au trecut pârâul'. Au căutat, şi negăsindu-i, s-au întors la Ierusalim.
trimiteri 2
meniu prim"Dacă s-a făcut penicilină din pâine mucegăită, cu siguranță și din tine se poate face ceva.”
~ Muhammad Ali ~