Citește Biblia DCO 2 Samuel capitolul 6

Setări Biblia

Chivotul la Obed-Edom.

1. David a strâns iarăşi pe toţi aleşii lui Israel, în număr de treizeci de mii de oameni.
SMS
2. Şi David, cu tot poporul care era cu el, a pornit de la Baale-Iuda, ca să suie de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului oştirilor, care stă între Heruvimi deasupra chivotului.
1Cron 13.5-6
David a strâns pe tot Israelul, de la Şilhor în Egipt, până la intrarea Hamatului, ca să aducă din Chiriat-Iearim chivotul lui Dumnezeu. ;1Sam 4.4
Poporul a trimis la Silo, de unde au adus chivotul legământului Domnului oştirilor, care stă între heruvimi. Cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, erau acolo, împreună cu chivotul legământului lui Dumnezeu. ;Ps 80.1
Ia aminte, Păstorul lui Israel, Tu, care povăţuieşti pe Iosif ca pe o turmă! Arată-Te în strălucirea Ta, Tu, care şezi pe heruvimi! ;SMS
3. Au pus chivotul lui Dumnezeu într-un car nou, şi l-au ridicat din casa lui Abinadab, de pe deal; Uza şi Ahio, fiul lui Abinadab, cârmuiau carul cel nou.
Num 7.9
Dar n-a dat nici unul fiilor lui Chehat, pentru că, după cum cereau slujbele lor, ei trebuiau să ducă lucrurile sfinte pe umeri. ;1Sam 6.7
Acum, faceţi un car nou de tot, şi luaţi două vaci tinere care dau ţâţă şi care n-au tras la jug; înjugaţi vacile la car, şi mânaţi înapoi acasă viţeii lor care se ţin după ele. ;SMS
4. L-au luat dar din casa lui Abinadab de pe deal; Uza mergea alături de chivotul lui Dumnezeu, şi Ahio mergea înaintea chivotului.
1Sam 7.1
Locuitorii din Chiriat-Iearim au venit, şi au suit chivotul Domnului; l-au dus în casa lui Abinadab, pe deal, şi au sfinţit pe fiul său Eleazar ca să păzească chivotul Domnului. ;SMS
5. David şi toată casa lui Israel cântau înaintea Domnului cu tot felul de instrumente de lemn de chiparos, cu harfe, cu lăute, cu timpane, cu fluiere şi cu ţimbale.
SMS
6. Când au ajuns la aria lui Nacon, Uza a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu şi l-a apucat, pentru că erau să-l răstoarne boii.
1Cron 13.9
Când au ajuns la aria lui Chidon, Uza a întins mâna să apuce chivotul, pentru că boii erau să-l răstoarne. ;Num 4.15
După ce Aaron şi fiii lui vor isprăvi de acoperit sfântul locaş şi toate uneltele sfântului locaş, fiii lui Chehat să vină, la pornirea taberei, ca să le ducă; dar să nu se atingă de lucrurile sfinte, ca să nu moară. Acestea sunt lucrurile pe care au să le ducă fiii lui Chehat din cortul întâlnirii. ;SMS
7. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Uza, şi Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru păcatul lui, şi a murit acolo lângă chivotul lui Dumnezeu.
1Sam 6.19
Domnul a lovit pe oamenii din Bet-Şemeş, când s-au uitat în chivotul Domnului; a lovit (cincizeci de mii) şaptezeci de oameni din popor. Şi poporul a plâns, pentru că Domnul îl lovise cu o mare urgie. ;SMS
8. David s-a întristat că Dumnezeu lovise pe Uza cu o astfel de pedeapsă, rupându-l pe loc. Şi locul acesta a fost numit până în ziua de azi Pereţ-Uza (Ruperea lui Uza).
SMS
9. David s-a temut de Domnul în ziua aceea, şi a zis: "Cum să intre chivotul Domnului la mine?"
Ps 119.120
Mi se înfioară carnea de frica Ta, şi mă tem de judecăţile Tale. ;Luc 5.8-9
Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus, şi I-a zis: "Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos." ;SMS
10. N-a vrut să aducă chivotul Domnului la el în cetatea lui David, şi l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat.
1Cron 13.13
David n-a tras chivotul la el în cetatea lui David, ci l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat. ;SMS

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 6 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea 2 Samuel >> Citește Biblia DCO 2 Samuel capitolul 6 | FiiLumina
meniu prim
"Poți afla mai multe despre o persoană prin ceea ce spune ea despre ceilalți decât prin ceea ce spun ceilalți despre ea."
~ Audrey Hepburn ~