Citește Biblia DCO 1 Imparati capitolul 16

Setări Biblia
11. Când s-a făcut împărat şi a şezut pe scaunul lui de domnie, a omorât toată casa lui Baeşa, n-a lăsat să scape nimeni din ai lui: nici rudă nici prieten.
12. Zimri a nimicit toată casa lui Baeşa, după cuvântul pe care-l spusese Domnul împotriva lui Baeşa prin proorocul Iehu,
13. din pricina tuturor păcatelor pe care le săvârşise Baeşa şi fiul său Ela, şi în care târâseră şi pe Israel, mâniind prin idolii lor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.
14. Celelalte fapte ale lui Ela, şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?

Zimri.

15. În al douăzeci şi şaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, Zimri a domnit şapte zile la Tirţa. Poporul tăbăra împotriva Ghibetonului care era al Filistenilor.
16. Şi poporul a auzit în tabără vestea aceasta: "Zimri a uneltit, şi chiar a ucis pe împărat!" Şi în ziua aceea, tot Israelul a pus în tabără ca împărat al lui Israel pe Omri, căpetenia oştirii.
17. Omri, şi tot Israelul cu el, au pornit din Ghibeton, şi au împresurat Tirţa.
18. Zimri, văzând că cetatea este luată, a intrat în cetăţuia casei împăratului, şi a dat foc casei împăratului peste el. Astfel a murit el,
19. din pricina păcatelor pe care le săvârşise, făcând ce este rău înaintea Domnului, umblând pe calea lui Ieroboam, săvârşind păcatele pe care le făcuse Ieroboam, şi făcând şi pe Israel să păcătuiască.
20. Celelalte fapte ale lui Zimri, şi uneltirea pe care a făcut-o el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
|
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 16 din 22
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea 1 Imparati >> Citește Biblia DCO 1 Imparati capitolul 16 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Adevărul n-are nevoie de apărare. Cum n-ai să învelești soarele intr-o pătură ca să-l ferești, tot așa și adevărul. Lasă-l să lumineze."
~ Richard Wurmbrand ~