Citește Biblia DCO 1 Cronici capitolul 15
11. David a chemat pe preoţii Ţadoc şi Abiatar, şi pe Leviţii Uriel, Asaia, Ioel, Şemaia, Eliel şi Aminadab.
12. Şi le-a zis: "Voi sunteţi capii de familie ai Leviţilor, sfinţiţi-vă, voi şi fraţii voştri, şi suiţi chivotul Domnului, Dumnezeului lui Israel, la locul pe care i l-am pregătit.
13. Pentru că n-aţi fost întâiaşi dată, de aceea ne-a lovit Domnul Dumnezeul nostru, căci nu L-am căutat după lege."
2Sam 6.3Au pus chivotul lui Dumnezeu într-un car nou, şi l-au ridicat din casa lui Abinadab, de pe deal; Uza şi Ahio, fiul lui Abinadab, cârmuiau carul cel nou.
;
1Cron 13.7Au pus într-un car nou chivotul lui Dumnezeu, pe care l-au luat din casa lui Abinadab: Uza şi Ahio cârmuiau carul.
;
1Cron 13.10-11Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Uza, şi Domnul l-a lovit, pentru că întinsese mâna pe chivot. Uza a murit acolo înaintea lui Dumnezeu.
;
14. Preoţii şi Leviţii s-au sfinţit ca să suie chivotul Domnului, Dumnezeului lui Israel.
15. Fiii Leviţilor au dus chivotul lui Dumnezeu pe umeri cu nişte drugi, cum poruncise Moise, după cuvântul Domnului.
Ex 25.14Să vâri drugii în verigile de pe laturile chivotului, ca să slujească la ducerea chivotului;
;
Num 4.15După ce Aaron şi fiii lui vor isprăvi de acoperit sfântul locaş şi toate uneltele sfântului locaş, fiii lui Chehat să vină, la pornirea taberei, ca să le ducă; dar să nu se atingă de lucrurile sfinte, ca să nu moară. Acestea sunt lucrurile pe care au să le ducă fiii lui Chehat din cortul întâlnirii.
;
Num 7.9Dar n-a dat nici unul fiilor lui Chehat, pentru că, după cum cereau slujbele lor, ei trebuiau să ducă lucrurile sfinte pe umeri.
;
16. Şi David a zis căpeteniilor Leviţilor să aşeze pe fraţii lor cântăreţi cu instrumente de muzică, cu lăute, harfe şi ţimbale, şi să sune din ele cântări răsunătoare, în semn de bucurie.
17. Leviţii au aşezat pe Heman, fiul lui Ioel; dintre fraţii lui, pe Asaf, fiul lui Berechia; şi dintre fiii lui Merari, fraţii lor, pe Etan, fiul lui Cuşaia;
1Cron 6.33Iată cei ce slujeau cu fiii lor. Dintre fiii Chehatiţilor: Heman, cântăreţul, fiul lui Ioel, fiul lui Samuel,
;
1Cron 6.39Fratele său Asaf, care stătea la dreapta sa, Asaf, fiul lui Berechia, fiul lui Şimea,
;
1Cron 6.44Fiii lui Merari, fraţii lor, la stânga; Etan, fiul lui Chişi, fiul lui Abdi, fiul lui Maluc,
;
18. apoi împreună cu ei pe fraţii lor de a doua mână: pe Zaharia, Ben, Iaaziel, Şemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Benaia, Maaseia, Matitia, Elifele şi Micneia, şi Obed-Edom şi Ieiel, uşieri.
19. Cântăreţii Heman, Asaf şi Etan aveau ţimbale de aramă, ca să sune din ele.
20. Zaharia, Aziel, Şemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Maaseia şi Benaia aveau lăute pe alamot;
Ps 46-titluDumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi.
;
meniu prim"Nu sunt supărat că m-ai mințit, sunt supărat că de acum încolo nu te pot crede."
~ Friedrich Nietzsche ~