Citește Biblia DCO 1 Cronici capitolul 12

Setări Biblia

Războinicii lui David în timpul lui Saul.

1. Iată cei ce s-au dus la David la Ţiclag, pe când se ţinea el departe de faţa lui Saul, fiul lui Chis. Ei făceau parte din vitejii care i-au dat ajutor în timpul războiului.
trimiteri 2SMS
2. Erau arcaşi, cu mâna dreaptă şi cu mâna stângă aruncau pietre, iar cu arcul trăgeau săgeţi: erau din Beniamin, din numărul fraţilor lui Saul.
trimiteri 1SMS
3. Căpetenia Ahiezer şi Ioas, fiii lui Şemaa, din Ghibea; Ieziel şi Pelet, fiii lui Azmavet; Beraca; Iehu, din Anatot;
SMS
4. Işmaia, din Gabaon, viteaz între cei treizeci, şi căpetenie peste treizeci; Ieremia; Iahaziel; Iohanan; Iozabad, din Ghedera;
SMS
5. Eluzai; Ierimot; Bealia; Şemaria; Şefatia, din Harof;
SMS
6. Elcana, Işia, Azareel, Ioezer şi Iaşobeam, Coreiţi;
SMS
7. Ioela şi Zebadia, fiii lui Ieroham, din Ghedor.
SMS
8. Dintre Gadiţi, nişte viteji au plecat să se ducă la David în cetăţuia din pustie, ostaşi deprinşi la război, înarmaţi cu scut şi cu suliţă, ca nişte lei, şi iuţi ca nişte căprioare de pe munţi.
trimiteri 1SMS
9. Ezer, căpetenia; Obadia, al doilea; Eliab, al treilea;
SMS
10. Mişmana, al patrulea; Ieremia, al cincilea;
SMS

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 12 din 29
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea 1 Cronici >> Citește Biblia DCO 1 Cronici capitolul 12 | FiiLumina
meniu prim
"Când o ușă se închide, o alta se deschide; dar deseori ne uităm atât de mult la ușa închisă că nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.”
~ Hellen Adams Keller ~