Citește Biblia DCO 2 Cronici capitolul 2

Setări Biblia

Pregătirile lui Solomon pentru zidirea Templului.

1. Solomon a poruncit să se zidească o casă Numelui Domnului şi o casă împărătească pentru el.
2. Solomon a numărat şaptezeci de mii de oameni, ca să ducă sarcinile, optzeci de mii ca să taie pietre pe munte, şi trei mii şase sute ca să-i privegheze.
3. Solomon a trimis să spună lui Hiram, împăratul Tirului: "Fă-mi şi mie cum ai făcut tatălui meu David, căruia i-ai trimis cedri, ca să-şi zidească o casă de locuit.
4. Iată, eu înalţ o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu, ca să I-o închin Lui, să ard înaintea Lui tămâie mirositoare, să aduc necurmat în ea pâinile pentru punerea înainte, şi să aduc arderile de tot de dimineaţă şi de seară, în zilele de Sabat, de lună nouă, şi de sărbătoare ale Domnului, Dumnezeului nostru, după o lege veşnică pentru Israel.
5. Casa pe care o voi zidi trebuie să fie mare, căci Dumnezeul nostru este mai mare decât toţi dumnezeii.
6. Dar cine poate să-I zidească o casă, când cerurile şi cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde? Şi cine sunt eu, ca să-I zidesc o casă, decât doar ca să ard tămâie înaintea Lui?
7. Trimite-mi dar un om iscusit în lucrarea aurului, argintului, aramei şi fierului, a materiilor vopsite în purpură, a materiilor de culoarea cârmâzului şi de culoare albastră, şi care să cunoască săpătura în lemn, ca să lucreze cu meşterii iscusiţi care sunt la mine în Iuda şi la Ierusalim şi pe care i-a ales tatăl meu David.
8. Trimite-mi din Liban şi lemn de cedru, de chiparos şi de santal; căci ştiu că slujitorii tăi se pricep să taie lemne din Liban. Iată că slujitorii mei vor fi cu ai tăi.
9. Să mi se pregătească lemn din belşug, căci casa pe care o voi zidi, va fi mare şi măreaţă.
10. Slujitorilor tăi care vor tăia, care vor doborî jos lemnele, le voi da douăzeci de mii de cori de grâu treierat, douăzeci de mii de cori de orz, douăzeci de mii de baţi de vin şi douăzeci de mii de baţi de untdelemn."

Pagina 1 din 2
capitolul 2 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea 2 Cronici >> Citește Biblia DCO 2 Cronici capitolul 2 | FiiLumina
meniu prim
“Nu înceta niciodată să zâmbești, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu se știe cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.”
~ Gabriel José García Márquez ~