Citește Biblia DCO 2 Cronici capitolul 27

Setări Biblia

Iotam, împăratul lui Iuda.

1. Iotam avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat, şi a domnit şaisprezece ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ieruşa, fata lui Ţadoc.
2Imp 15.32
În al doilea an al lui Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, a început să domnească Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda. ;
2. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Ozia. Numai că n-a intrat în Templul Domnului. Totuşi, poporul se strica mereu.
2Imp 15.35
Numai că înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi. Iotam a zidit poarta cea mai înaltă a Casei Domnului. ;
3. Iotam a zidit poarta de sus a Casei Domnului, şi a făcut multe clădiri pe zidurile de pe deal.
4. A zidit cetăţi în muntele lui Iuda, şi cetăţui şi turnuri în dumbrăvi.
5. A fost în război cu împăratul fiilor lui Amon, şi i-a biruit. Fiii lui Amon i-au dat în anul acela o sută de talanţi de argint, zece mii de cori de grâu, şi zece mii de orz; şi i-au plătit tot atât pe anul al doilea şi al treilea.
6. Iotam a ajuns puternic, pentru că şi-a urmat necurmat căile înaintea Domnului, Dumnezeului său.
7. Celelalte fapte ale lui Iotam, toate războaiele lui, şi tot ce a făcut el, sunt scrise în cartea împăraţilor lui Israel şi Iuda.
8. El avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit şaisprezece ani la Ierusalim.
9. Iotam a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ahaz.
2Imp 15.38
Iotam a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea tatălui său David. Şi, în locul lui a domnit fiul său Ahaz. ;
Pagina 1 din 1
capitolul 27 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea 2 Cronici >> Citește Biblia DCO 2 Cronici capitolul 27 | FiiLumina
meniu prim
"Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită."
~ Albert Einstein ~