28. Cealaltă parte a poporului, preoţii, Leviţii, uşierii, cântăreţii, slujitorii Templului, şi toţi cei ce se despărţiseră de popoarele străine, ca să urmeze Legea lui Dumnezeu, nevestele lor, fiii şi fetele lor, toţi cei ce aveau cunoştinţă şi pricepere,
SMS 29. s-au unit cu fraţii lor mai cu vază dintre ei. Au făgăduit cu jurământ şi au jurat să umble în Legea lui Dumnezeu, dată prin Moise, robul lui Dumnezeu, să păzească şi să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpânului nostru, orânduirile şi legile Lui.
SMS