Citește Biblia DCO Estera capitolul 5

Setări Biblia

Estera merge la împărat.

1. A treia zi, Estera s-a îmbrăcat cu hainele împărăteşti şi a venit în curtea dinăuntru a casei împăratului, înaintea casei împăratului. Împăratul şedea pe scaunul lui împărătesc, în casa împărătească, în faţa uşii casei.
2. Când a văzut împăratul pe împărăteasa Estera în picioare în curte, ea a căpătat trecere înaintea lui. Şi împăratul a întins Esterei toiagul împărătesc, pe care-l ţinea în mână. Estera s-a apropiat, şi a atins vârful toiagului.
3. Împăratul i-a zis: "Ce ai tu, împărăteasă Estero, şi ce ceri? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, îţi voi da."
4. Estera a răspuns: "Dacă împăratul găseşte cu cale, să vină împăratul astăzi cu Haman la ospăţul pe care i l-am pregătit."
5. Şi împăratul a zis: "Duceţi-vă îndată şi aduceţi pe Haman, cum doreşte Estera." Împăratul s-a dus cu Haman la ospăţul pe care-l pregătise Estera.
6. Şi pe când beau vin, împăratul a zis Esterei: "Care este cererea ta? Ea îţi va fi împlinită. Ce doreşti? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, o vei căpăta."
7. Estera a răspuns: "Iată ce cer şi ce doresc.
8. Dacă am căpătat trecere înaintea împăratului, şi dacă găseşte cu cale, împăratul să-mi împlinească cererea şi să-mi facă dorinţa, să mai vină împăratul cu Haman şi la ospăţul pe care li-l voi pregăti, şi mâine voi da răspuns împăratului după porunca lui."

Planul lui Haman.

9. Haman a ieşit în ziua aceea, vesel şi cu inima mulţumită. Dar, când a văzut, la poarta împăratului, pe Mardoheu care nu se scula nici nu se mişca înaintea lui, s-a umplut de mânie împotriva lui Mardoheu.
10. A ştiut totuşi să se stăpânească, şi s-a dus acasă. Apoi a trimis să aducă pe prietenii săi şi pe nevasta sa Zereş.

Pagina 1 din 2
capitolul 5 din 10
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Estera >> Citește Biblia DCO Estera capitolul 5 | FiiLumina
meniu prim
"Cel mai frumos lucru pe care putem sa-l experimentăm este misterul."
~ Albert Einstein ~