Citește Biblia DCO Psalmii capitolul 119

Setări Biblia
31. Mă ţin de învăţăturile Tale, Doamne, nu mă lăsa de ruşine!
SMS
32. Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoţi inima la larg.
1Imp 4.29
Dumnezeu a dat lui Solomon înţelepciune, foarte mare pricepere, şi cunoştinţe multe ca nisipul de pe ţărmul mării. ;Isa 60.5
Când vei vedea aceste lucruri, vei tresări de bucurie, şi îţi va bate inima şi se va lărgi, căci bogăţiile mării se vor întoarce spre tine, şi vistieriile neamurilor vor veni la tine. ;2Cor 6.11
Am dat drumul gurii faţă de voi, Corintenilor! Ni s-a lărgit inima. ;SMS
33. Învaţă-mă, Doamne, calea orânduirilor Tale, ca s-o ţin până în sfârşit!
Ps 119.12
Binecuvântat să fii Tu, Doamne! Învaţă-mă orânduirile Tale! ;Ps 119.112
Îmi plec inima să împlinesc orânduirile Tale, totdeauna şi până la sfârşit. ;Mat 10.22
Veţi fi urâţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit. ;Apoc 2.26
Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri. ;SMS
34. Dă-mi pricepere, ca să păzesc Legea Ta şi s-o ţin din toată inima mea!
Ps 119.73
Mâinile Tale m-au făcut, şi m-au întocmit; dă-mi pricepere, ca să învăţ poruncile Tale! ;Prov 2.6
Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere. ;Iac 1.5
Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. ;SMS
35. Povăţuieşte-mă pe cărarea poruncilor Tale, căci îmi place de ea.
Ps 119.16
Mă desfăt în orânduirile Tale, şi nu uit Cuvântul Tău. ;SMS
36. Pleacă-mi inima spre învăţăturile Tale, şi nu spre câştig!
Ezec 33.31
Şi vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor. ;Marc 7.21-22
Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, ;Luc 12.15
Apoi le-a zis: "Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui." ;1Tim 6.10
Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. ;Evr 13.5
Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: "Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi." ;SMS
37. Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte, înviorează-mă în calea Ta!
Isa 33.15
Cel ce umblă în neprihănire, şi vorbeşte fără vicleşug, cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere, cel ce îşi trage mâinile înapoi, ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge, şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul, ;Prov 23.5
Abia ţi-ai aruncat ochii spre ea şi nu mai este; căci bogăţia îşi face aripi, şi, ca vulturul, îşi ia zborul spre ceruri. ;Ps 119.40
Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale: fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine! ;SMS
38. Împlineşte-Ţi făgăduinţa faţă de robul Tău, făgăduinţa făcută pentru cei ce se tem de Tine!
2Sam 7.25
Acum, Doamne Dumnezeule, fă să rămână în veci cuvântul pe care l-ai rostit asupra robului Tău şi asupra casei lui, şi lucrează după cuvântul Tău. ;SMS
39. Depărtează de la mine ocara de care mă tem! Căci judecăţile Tale sunt pline de bunătate.
SMS
40. Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale: fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine!
Ps 119.20
Totdeauna mi se topeşte sufletul de dor după legile tale. ;Ps 119.25-159
Sufletul meu este lipit de ţărână: înviorează-mă, după făgăduinţa Ta! ;SMS
|
Pagina 4 din 18
Sari la pagina:
capitolul 119 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Psalmii >> Citește Biblia DCO Psalmii capitolul 119 | pagina 4 | FiiLumina
meniu prim
"Adevărurile care rămân doar în minte și nu sunt trăite practic ne hrănesc tot atât de puțin ca o mâncare ce rămâne în cămară.
~ Richard Wurmbrand ~