Citește Biblia DCO Psalmii capitolul 69
Ex 32.32Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!"
Apoc 3.5Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui."
Apoc 13.8Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat.
Ezec 13.9,Mâna Mea va fi împotriva proorocilor, ale căror vedenii sunt înşelătoare şi ale căror proorocii sunt mincinoase; ei nu vor rămâne în adunarea poporului Meu, nu vor fi scrişi în cartea casei lui Israel, nici nu vor intra în ţara lui Israel. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeu.
Luc 10.20Totuşi, să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse; ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri."
Evr 12.23de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi,
Pagina 1 din 1
meniu prim"Excelența nu este o abilitate , ci o atitudine."
~ Ralph Marston ~