Citește Biblia DCO Psalmii capitolul 74
11. Pentru ce Îţi tragi înapoi mâna şi dreapta Ta? Scoate-o din sân şi nimiceşte-i!
PlÎn mânia Lui aprinsă, a doborât toată puterea lui Israel; Şi-a tras înapoi de la el dreapta, înaintea vrăjmaşului, şi a aprins în Iacov o văpaie de foc care mistuie toate de jur împrejur.
;
12. Totuşi, Dumnezeu este Împăratul meu, care din vremuri străvechi dă izbăviri în mijlocul acestei ţări.
Ps 44.4Dumnezeule, Tu eşti Împăratul meu: porunceşte izbăvirea lui Iacov!
;
13. Tu ai despărţit marea cu puterea Ta, ai sfărâmat capetele balaurilor din ape;
Ex 14.21Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea, şi apele s-au despărţit în două.
;
Isa 51.9-10Trezeşte-te, trezeşte-te şi îmbracă-te cu putere, braţ al Domnului! Trezeşte-te, ca în zilele de odinioară, şi în veacurile din vechime! Oare n-ai doborât Tu Egiptul, şi ai străpuns balaurul?
;
Ezec 29.3Vorbeşte, şi spune: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Iată că am necaz pe tine, Faraoane, împăratul Egiptului, crocodil mare, care te culci în mijlocul râurilor tale, şi zici: ,Râul meu Nilul este al meu, eu l-am făcut!'
;
Ezec 32.3Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: "Îmi voi întinde mreaja peste tine, în mijlocul unei mari mulţimi de popoare, şi te vor trage în laţul Meu.
;
14. ai zdrobit capul Leviatanului, l-ai dat să-l mănânce fiarele din pustie.
Num 14.9Numai, nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului, şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au nici un sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!"
;
Ps 72.9Locuitorii pustiei îşi vor pleca genunchiul înaintea lui, şi vrăjmaşii vor linge ţărâna.
;
15. Ai făcut să ţâşnească izvoare în pâraie, ai uscat râuri, care nu seacă.
Ex 17.5-6Domnul a zis lui Moise: "Treci înaintea poporului, şi ia cu tine vreo câţiva din bătrânii lui Israel; ia-ţi în mână şi toiagul cu care ai lovit râul, şi porneşte!
;
Num 20.11Apoi Moise a ridicat mâna, şi a lovit stânca de două ori cu toiagul. Şi a ieşit apă din belşug, aşa încât a băut şi adunarea, şi au băut şi vitele.
;
Ps 105.41A deschis stânca, şi au curs ape, care s-au vărsat ca un râu în locurile uscate.
;
Isa 48.21Şi nu vor suferi de sete în pustiurile în care-i va duce: ci va face să curgă pentru ei apă din stâncă, va despica stânca, şi va curge apa.
;
Ios 3.13Şi de îndată ce preoţii care duc chivotul Domnului, Dumnezeului întregului pământ, vor pune talpa piciorului în apele Iordanului, apele Iordanului se vor despica în două, şi anume ape care se pogoară din sus, se vor opri grămadă."
;
16. A Ta este ziua, a Ta este şi noaptea; Tu ai aşezat lumina şi soarele.
Gen 1.14Dumnezeu a zis: "Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii;
;
17. Tu ai statornicit toate hotarele pământului, Tu ai rânduit vara şi iarna.
Fapt 17.26El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor,
;
Gen 8.22Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!"
;
18. Adu-Ţi aminte, Doamne, că vrăjmaşul Te batjocoreşte, şi un popor nechibzuit huleşte Numele Tău!
Ps 74.22Scoală-te, Dumnezeule, apără-Ţi pricina! Adu-Ţi aminte de ocările, pe care Ţi le aruncă în fiecare zi cel fără minte!
;
Apoc 16.19Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi, şi cetăţile Neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.
;
Ps 39.8Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!
;
19. Nu lăsa pradă fiarelor sufletul turturelei Tale, şi nu uita pe vecie viaţa nenorociţilor Tăi!
Cant 2.14Porumbiţă din crăpăturile stâncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi faţa ta, şi fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce, şi faţa ta plăcută.
;
Ps 68.10Poporul tău şi-a aşezat locuinţa în ţara, pe care, prin bunătatea Ta, Dumnezeule, o pregătisei pentru cei nenorociţi.
;
20. Ai în vedere legământul! Căci locurile dosnice din ţară sunt pline de bârloguri de tâlhari.
Gen 17.7-8Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine.
;
Lev 26.44-45Dar, şi când vor fi în ţara vrăjmaşilor lor, nu-i voi lepăda de tot, şi nu-i voi urî până acolo încât să-i nimicesc de tot, şi să rup legământul Meu cu ei; căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor.
;
Ps 106.45Şi-a adus aminte de legământul Său, şi a avut milă de ei, după bunătatea Lui cea mare:
;
Ier 33.21atunci se va putea rupe şi legământul Meu cu robul Meu David, aşa încât să nu mai aibă fii, care să domnească pe scaunul lui de domnie, şi legământul Meu cu Leviţii, preoţii, care Îmi fac slujba.
;
meniu prim"Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu contează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat.”
~ Seneca ~