Citește Biblia DCO Psalmii capitolul 90

Setări Biblia

O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.

1. Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.
Deut 33.27
Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost, Şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare. El a izgonit pe vrăjmaş dinaintea ta, Şi a zis: "Nimiceşte-l." ;Ezec 11.16
De aceea spune despre ei: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Dacă-i ţin depărtaţi printre neamuri, dacă i-am risipit în felurite ţări, totuşi le-am fost un Templu pentru câtăva vreme, în ţara în care au venit.' ;SMS
2. Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!
Prov 8.25-26
am fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile, ;SMS
3. Tu întorci pe oameni în ţărână, şi zici: "Întoarceţi-vă fiii oamenilor!"
Gen 3.19
În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce." ;Ecl 12.7
până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat. ;SMS
4. Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.
2Pet 3.8
Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi. ;SMS
5. Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sunt ca iarba, care încolţeşte iarăşi:
Ps 73.20
Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta! ;Ps 103.15
Omul! zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp. ;Isa 40.6
Un glas zice: ,Strigă!' - Şi eu am răspuns: ,Ce să strig?' - ,Orice făptură este ca iarba, şi toată strălucirea ei ca floarea de pe câmp. ;SMS
6. înfloreşte dimineaţa, şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.
Iov 14.2
Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră. ;Ps 92.7
Dacă cei răi înverzesc ca iarba, şi dacă toţi cei ce fac răul înfloresc, este numai ca să fie nimiciţi pe vecie. ;SMS
7. Noi suntem mistuiţi de mânia Ta, şi îngroziţi de urgia Ta.
SMS
8. Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.
Ps 50.21
Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra, şi îţi voi pune totul sub ochi! ;Ier 16.17
Căci ochii Mei sunt cu luare aminte la toate căile lor; ele nu sunt ascunse înaintea Feţei Mele, şi nelegiuirea lor nu este ascunsă de privirile Mele. ;Ps 19.12
Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc! ;SMS
9. Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.
SMS
10. Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm.
SMS

Pagina 1 din 2
capitolul 90 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Psalmii >> Citește Biblia DCO Psalmii capitolul 90 | FiiLumina
meniu prim
"Omul înțelept nu spune tot ce gândește, dar ce spune, gândește."
~ Aristotel ~