Citește Biblia DCO Exodul capitolul 30
31. Să vorbeşti copiilor lui Israel, şi să le spui: ,Acesta Îmi va fi untdelemnul pentru ungerea sfântă, printre urmaşii voştri.
SMS 32. Să nu se ungă cu el trupul nici unui om, şi să nu faceţi un alt untdelemn ca el după aceeaşi întocmire; el este sfânt, şi voi să-l priviţi ca sfânt.
Ex 30.25-37Cu ele să faci un untdelemn pentru ungerea sfântă, o amestecătură mirositoare, făcută după meşteşugul făcătorului de mir; acesta va fi untdelemnul pentru ungerea sfântă.
;
SMS 33. Oricine va face un untdelemn ca el, sau va unge cu el pe altul, va fi nimicit din poporul lui."
Ex 30.38Oricine va face tămâie ca ea, ca s-o miroase, va fi nimicit din poporul lui."
;
Gen 17.14Un copil de parte bărbătească netăiat împrejur în carnea prepuţului lui, să fie nimicit din mijlocul neamului său: a călcat legământul Meu."
;
Ex 12.15Timp de şapte zile, veţi mânca azimi. Din cea dintâi zi veţi scoate aluatul din casele voastre: căci oricine va mânca pâine dospită, din ziua întâi până în ziua a şaptea, va fi nimicit din Israel.
;
Lev 7.20-21dar acela care, găsindu-se în stare de necurăţenie, va mânca din carnea jertfei de mulţumire, care este a Domnului, să fie nimicit din poporul său.
;
SMS 34. Domnul a zis lui Moise: "Ia mirodenii, stacte, onice mirositoare, halvan, şi tămâie curată, în aceeaşi măsură.
Ex 25.6untdelemn pentru sfeşnic, mirodenii pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare;
;
Ex 37.29A făcut untdelemnul pentru ungerea sfântă, şi tămâia mirositoare, curată, alcătuită după meşteşugul făcătorului de mir.
;
SMS 35. Cu ele să faci tămâie, o amestecătură mirositoare, alcătuită după meşteşugul făcătorului de mir; să fie sărată, curată şi sfântă.
Ex 30.25Cu ele să faci un untdelemn pentru ungerea sfântă, o amestecătură mirositoare, făcută după meşteşugul făcătorului de mir; acesta va fi untdelemnul pentru ungerea sfântă.
;
SMS 36. S-o pisezi mărunt, şi s-o pui înaintea mărturiei, în cortul întâlnirii, unde Mă voi întâlni cu tine. Acesta va fi pentru voi un lucru prea sfânt.
Ex 29.42Aceasta este arderea de tot necurmată, care va fi adusă de urmaşii voştri, la uşa cortului întâlnirii, înaintea Domnului; acolo Mă voi întâlni cu voi, şi îţi voi vorbi.
;
Lev 16.2Domnul a zis lui Moise: "Vorbeşte fratelui tău Aaron, şi spune-i să nu intre în tot timpul în sfântul locaş, dincolo de perdeaua dinăuntru, înaintea capacului ispăşirii, care este pe chivot, ca să nu moară; căci deasupra capacului ispăşirii Mă voi arăta în nor.
;
Ex 30.32Să nu se ungă cu el trupul nici unui om, şi să nu faceţi un alt untdelemn ca el după aceeaşi întocmire; el este sfânt, şi voi să-l priviţi ca sfânt.
;
Ex 29.37Timp de şapte zile, să faci ispăşire pentru altar, şi să-l sfinţeşti; şi astfel altarul va fi prea sfânt, şi oricine se va atinge de altar, va fi sfinţit.
;
Lev 2.3Ce va rămâne din darul acesta de mâncare, să fie al lui Aaron şi al fiilor lui; acesta este un lucru prea sfânt între jertfele de mâncare, mistuite de foc înaintea Domnului.
;
SMS 37. Tămâie ca aceasta, în aceeaşi întocmire, să nu vă faceţi, ci s-o priviţi ca sfântă, şi păstrată pentru Domnul.
Ex 30.32Să nu se ungă cu el trupul nici unui om, şi să nu faceţi un alt untdelemn ca el după aceeaşi întocmire; el este sfânt, şi voi să-l priviţi ca sfânt.
;
SMS 38. Oricine va face tămâie ca ea, ca s-o miroase, va fi nimicit din poporul lui."
Ex 30.33Oricine va face un untdelemn ca el, sau va unge cu el pe altul, va fi nimicit din poporul lui."
;
SMS
meniu prim"Cel ce minte astăzi pentru tine, mâine va minți contra ta."
~ Richard Wurmbrand ~