Citește Biblia DCO Eclesiastul capitolul 7

Setări Biblia
11. Înţelepciunea preţuieşte cât o moştenire, şi chiar mai mult pentru cei ce văd soarele.
Ecl 11.7
Dulce este lumina şi o plăcere pentru ochi să vadă soarele. ;
12. Căci ocrotire dă şi înţelepciunea, ocrotire dă şi argintul; dar un folos mai mult al ştiinţei este că înţelepciunea ţine în viaţă pe cei ce o au.
13. Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu: cine poate să îndrepte ce a făcut El strâmb?
Iov 12.14
Ce dărâmă El, nu va fi zidit din nou; pe cine-l închide El, nimeni nu-l va scăpa. ;Ecl 1.15
Ce este strâmb, nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr. ;Isa 14.27
Domnul oştirilor a luat această hotărâre: cine I se va împotrivi? Mâna Lui este întinsă: cine o va abate? ;
14. În ziua fericirii, fii fericit, şi în ziua nenorocirii, gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.
Ecl 3.4
plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui; ;Deut 28.47
Pentru că, în mijlocul belşugului tuturor lucrurilor, n-ai slujit Domnului, Dumnezeului tău, cu bucurie şi cu dragă inimă, ;
15. Tot felul de lucruri am văzut în zilele deşertăciunii mele. Este câte un om fără prihană, care piere în neprihănirea lui, şi este câte un nelegiuit, care o duce mult în răutatea lui.
Ecl 8.14
Este o deşertăciune care se petrece pe pământ: şi anume sunt oameni neprihăniţi, cărora le merge ca şi celor răi care fac fapte rele, şi sunt răi, cărora le merge ca şi celor neprihăniţi, care fac fapte bune. Eu zic că şi aceasta este o deşertăciune. ;
16. Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept: pentru ce să te pierzi singur?
Prov 25.16
Dacă dai peste miere, nu mânca decât atât cât îţi ajunge, ca să nu ţi se scârbească şi s-o verşi din gură. - ;Rom 12.3
Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia. ;Iov 15.32
Ea va veni înainte de capătul zilelor lui, şi ramura lui nu va mai înverzi. ;Ps 55.23
Şi Tu, Dumnezeule, îi vei pogorî în fundul gropii. Oamenii setoşi de sânge şi de înşelăciune, nu vor ajunge nici jumătate din zilele lor. Eu însă mă încred în Tine! ;Prov 10.27
Frica de Domnul lungeşte zilele, dar anii celui rău sunt scurtaţi. - ;
17. Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte: pentru ce vrei să mori înainte de vreme?
18. Bine este să ţii la aceasta, dar nici pe cealaltă să n-o laşi din mână; căci cine se teme de Dumnezeu, scapă din toate acestea.
19. Înţelepciunea face pe cel înţelept mai tare decât zece viteji, care sunt într-o cetate.
Prov 21.22
Înţeleptul cucereşte cetatea vitejilor, şi doboară puterea în care se încredeau. - ;Prov 24.5
Un om înţelept este plin de putere, şi cel priceput îşi oţeleşte vlaga. ;Ecl 9.16-18
Atunci am zis: "Mai bună este înţelepciunea decât tăria!" Totuşi înţelepciunea săracului este dispreţuită, şi nimeni nu-l ascultă. ;
20. Fiindcă pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.
1Imp 8.46
Când vor păcătui împotriva Ta, - căci nu este om care să nu păcătuiască, - şi Te vei mânia împotriva lor şi-i vei da în mâna vrăjmaşului, care-i va duce robi într-o ţară vrăjmaşă, depărtată sau apropiată: ;2Cron 6.36
Când vor păcătui împotriva Ta, - căci nu este om care să nu păcătuiască, - şi când vei fi mâniat împotriva lor şi-i vei da în mâna vrăjmaşului, care-i va duce robi într-o ţară depărtată sau apropiată: ;Prov 20.9
Cine poate zice: "Mi-am curăţit inima, sunt curat de păcatul meu?" - ;Rom 3.23
Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. ;1Ioan 1.8
Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. ;
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 7 din 12
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Eclesiastul >> Citește Biblia DCO Eclesiastul capitolul 7 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Ține un copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre cântătoare."
~ Proverb chinezesc ~