Citește Biblia DCO Isaia capitolul 30

Setări Biblia
1. "Vai, - zice Domnul - de copiii răzvrătiţi, care iau hotărâri fără Mine, fac legăminte care nu vin din Duhul Meu, şi îngrămădesc astfel păcat peste păcat!
Isa 29.15 ;Deut 29.19 ;
2. Ei se pogoară în Egipt, fără să Mă întrebe, ca să fugă sub ocrotirea lui Faraon, şi să caute un adăpost sub umbra Egiptenilor!
Isa 31.1 ;Num 27.21 ;Ios 9.14 ;1Imp 22.7 ;Ier 21.2 ;Ier 42.2-20 ;
3. Dar, ocrotirea lui Faraon vă va da de ruşine, şi adăpostul sub umbra Egiptului vă va da de ocară.
Isa 20.5 ;Ier 37.5-7 ;
4. Căci voievozii lui au şi ajuns la Ţoan, şi trimişii lui au şi atins Hanesul.
Isa 19.11 ;
5. Dar toţi vor rămâne de ruşine, din pricina unui popor, care nu le va fi de folos, nici nu-i va ajuta, nici nu le va folosi, ci va fi spre ruşinea şi ocara lor."
Ier 2.36 ;
6. Prorocie asupra unor dobitoace de la miazăzi: printr-un ţinut strâmtorat şi necăjit, de unde vine leoaica şi leul, năpârca şi şarpele zburător, îşi duc ei bogăţiile în spinarea măgarilor, şi vistieriile pe cocoaşa cămilelor, către un popor care nu le va fi de folos.
Isa 57.9 ;Osea 8.9 ;Osea 12.1 ;Deut 8.15 ;
7. Căci ajutorul Egiptului nu este decât deşertăciune şi nimic; de aceea eu numesc lucrul acesta: "zarvă fără nici o ispravă."
Ier 37.7 ;Isa 30.15 ;Isa 7.4 ;
8. "Du-te acum - zice Domnul - de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliţă, şi sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi, ca mărturie pe vecie şi în veci de veci.
Hab 2.2 ;
9. Scrie că: ,Poporul acesta este un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, nişte copii care nu vor să asculte Legea Domnului,
Deut 32.20 ;Isa 1.4 ;Isa 30.1 ;
10. care zic văzătorilor: ,Să nu vedeţi!' şi proorocilor: ,Să nu prorociţi adevăruri, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, prorociţi-ne lucruri închipuite!
Ier 11.21 ;Amos 2.12 ;Amos 7.13 ;Mic 2.6 ;1Imp 22.13 ;Mic 2.11 ;

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 30 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Isaia >> Citește Biblia DCO Isaia capitolul 30 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă tot a luat foc casa, cel puțin să ne încălzim."
~ Proverb italian ~