Citește Biblia DCO Isaia capitolul 45
21. Spuneţi-le, şi aduceţi-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a prorocit aceste lucruri de la început, şi le-a vestit de mult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este.
Isa 5.14-18De aceea îşi şi deschide locuinţa morţilor gura, şi îşi lărgeşte peste măsură gâtlejul, ca să se pogoare în ea măreţia şi bogăţia Sionului, cu toată mulţimea lui gălăgioasă şi veselă.
;
Isa 44.8Nu vă temeţi, şi nu tremuraţi; căci nu ţi-am vestit şi nu ţi-am spus Eu de mult lucrul acesta? Voi Îmi sunteţi martori! Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta!
;
Isa 46.9"Aduceţi-vă aminte de cele petrecute în vremurile străbune; căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, şi nu este nici unul ca Mine.
;
Isa 48.3De multă vreme am făcut cele dintâi proorocii, din gura Mea au ieşit, şi Eu le-am vestit: deodată am lucrat, şi s-au împlinit.
;
SMS 22. Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul.
Ps 22.27Toate marginile pământului îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul: toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta.
;
Ps 65.5În bunătatea Ta, Tu ne asculţi prin minuni, Dumnezeul mântuirii noastre, nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului şi mării!
;
SMS 23. Pe Mine Însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea şi cuvântul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va jura pe Mine.
Gen 22.16şi a zis: "Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta, şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,
;
Evr 6.13Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a jurat pe Sine însuşi,
;
Rom 14.11Fiindcă este scris: "Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu."
;
Filip 2.10pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ,
;
Fac 31.53Dumnezeul lui Avraam şi al lui Nahor, Dumnezeul tatălui lor să judece între noi." Iacov a jurat pe Acela de care se temea Isaac.
;
Deut 6.13Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să-I slujeşti, şi pe Numele Lui să juri.
;
Ps 63.11Dar împăratul se va bucura în Dumnezeu; oricine jură pe El se va făli, căci va astupa gura mincinoşilor.
;
Isa 65.16Aşa că, cine se va binecuvânta în ţară, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, şi cine va jura în ţară, va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferinţe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei."
;
SMS 24. ,Numai în Domnul', Mi se va zice, ,locuieşte dreptatea şi puterea; la El vor veni, şi vor fi înfruntaţi toţi cei ce erau mâniaţi împotriva Lui.
Ier 23.5"Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă, neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune, şi va face dreptate şi judecată în ţară.
;
1Cor 1.30Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare,
;
Isa 41.11Iată, înfruntaţi, şi acoperiţi de ruşine, vor fi toţi cei ce sunt mâniaţi pe tine; vor fi nimiciţi şi vor pieri, cei ce ţi se împotrivesc.
;
SMS 25. În Domnul vor fi făcuţi neprihăniţi şi proslăviţi toţi urmaşii lui Israel."
Isa 45.17Dar Israel va fi mântuit de Domnul, cu o mântuire veşnică. Voi nu veţi fi nici ruşinaţi, nici înfruntaţi, în veci.
;
1Cor 1.31pentru ca, după cum este scris: "Cine se laudă, să se laude în Domnul."
;
SMS
meniu prim"Când ți-e dor de cineva, să nu închizi ochii. O să-ți fie și mai dor.”
~ Tudor Muşatescu ~