Citește Biblia DCO Ieremia capitolul 12

Setări Biblia
1. "Tu eşti prea drept, Doamne, ca să mă cert cu Tine; vreau totuşi să Te întreb asupra orânduirilor Tale. Pentru ce propăşeşte calea celor răi, şi toţi mişeii trăiesc în pace?
2. I-ai sădit, au prins rădăcină, cresc, fac rod. Ce-i drept, eşti aproape de gura lor, dar departe de inima lor!
3. Totuşi, Tu, Doamne, mă cunoşti, mă vezi, îmi cercetezi inima şi vezi că este cu Tine. Ia-i ca pe nişte oi, care trebuie tăiate, şi pregăteşte-i pentru ziua măcelului!
4. Până când să se jelească ţara, şi să se usuce iarba de pe toate câmpiile? Pier vitele şi păsările din pricina răutăţii locuitorilor. Căci ei zic: ,El, (Ieremia) n-are să ne vadă sfârşitul!" -
5. "Dacă alergând cu cei ce aleargă pe picioare, ei te obosesc, cum vei putea să te iei la întrecere cu nişte cai? Şi dacă nu te crezi la adăpost decât într-o ţară liniştită, ce vei face pe malurile îngâmfate ale Iordanului?
6. Căci chiar fraţii tăi şi casa tatălui tău te vând, ei înşişi strigă în gura mare după tine. Nu-i crede când îţi vor spune vorbe prietenoase."

Ţara pustiită. Asupra pustiitorilor.

7. "Mi-am părăsit casa, şi Mi-am lăsat moştenirea, Mi-am dat pe iubita Mea în mâinile vrăjmaşilor ei.
8. Moştenirea Mea a ajuns pentru Mine ca un leu în pădure, a mugit împotriva Mea; şi de aceea o urăsc.
9. A ajuns oare moştenirea Mea pentru Mine o pasăre de pradă pestriţă, în jurul căreia se strâng păsările de pradă?" "Duceţi-vă, şi strângeţi toate fiarele câmpului, şi aduceţi-le ca s-o mănânce!"
10. "Un mare număr de păstori îmi pustiesc via, îmi calcă ogorul în picioare; ogorul meu cel plăcut îl prefac într-un pustiu părăsit.

Pagina 1 din 2
capitolul 12 din 52
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Ieremia >> Citește Biblia DCO Ieremia capitolul 12 | FiiLumina
meniu prim
"Le sunt recunoscător tuturor celor care m-au refuzat în viață. Datorită lor am reușit pe cont propriu."
~ Albert Einstein ~