Citește Biblia DCO Ieremia capitolul 47
1. Iată cuvântul Domnului, spus proorocului Ieremia cu privire la Filisteni, înainte ca Faraon să bată Gaza.
Ier 25.20la toată Arabia, tuturor împăraţilor ţării Uţ, tuturor împăraţilor ţării Filistenilor, Ascalonului, Gazei, Ecronului, şi celor ce au mai rămas din Asdod;
;
Ezec 25.15-16"Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Pentru că Filistenii s-au dedat la răzbunare, pentru că s-au răzbunat în chip batjocoritor şi din adâncul sufletului, voind să nimicească totul, în ura lor străveche,
;
Tef 2.4"Căci Gaza va fi părăsită, Ascalonul va fi pustiit, poporul din Asdod va fi izgonit ziua în amiaza mare, şi Ecronul va fi smuls din rădăcini.
;
Amos 1.6-8Aşa vorbeşte Domnul: "Pentru trei nelegiuiri ale Gazei, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au luat pe toţi oamenii prinşi de război şi i-au dat Edomului:
;
2. "Aşa vorbeşte Domnul: Iată, se ridică nişte ape de la miază noapte, cresc ca un râu ieşit din matcă; îneacă ţara şi ce cuprinde ea, cetatea şi locuitorii ei. Ţipă oamenii, şi se bocesc toţi locuitorii ţării.
Isa 8.7iată, Domnul va trimite împotriva lor apele puternice şi mari ale Râului (Eufrat); adică pe împăratul Asiriei cu toată puterea lui; pretutindeni el va ieşi din albia lui, şi se va vărsa peste malurile lui;
;
Ier 46.7-8Cine este acela care înaintează ca Nilul, şi ale cărui ape se rostogolesc ca râurile?
;
Ier 1.14"Şi Domnul mi-a zis: ,De la miazănoapte va izbucni nenorocirea peste toţi locuitorii ţării.
;
Ier 46.20Egiptul este o juncană foarte frumoasă... Nimicitorul vine de la miază noapte peste ea...
;
3. de tropăitul copitelor cailor lui puternici, de uruitul carelor lui şi de scârţăitul roţilor; părinţii nu se mai întorc spre copiii lor, atât le sunt de slăbite mâinile,
Ier 8.16"Sforăitul cailor săi se aude dinspre Dan şi de vuietul nechezatului lor se cutremură toată ţara; vin, mănâncă ţara şi ce cuprinde ea, cetatea şi pe cei ce o locuiesc."
;
Ioel 3.2voi strânge pe toate neamurile, şi le voi pogorî în valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele, pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea.
;
4. pentru că vine ziua când vor fi nimiciţi toţi Filistenii, şi stârpiţi toţi cei ce slujeau ca ajutoare Tirului şi Sidonului. Căci Domnul va nimici pe Filisteni, rămăşiţele ostrovului Caftor.
Ier 25.22tuturor împăraţilor Tirului, tuturor împăraţilor Sidonului, şi împăraţilor ostroavelor care sunt dincolo de mare;
;
Ezec 25.16aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: "Iată că Îmi întind mâna împotriva Filistenilor, nimicesc cu desăvârşire pe Cheretiţi, şi prăpădesc tot ce a mai rămas pe coasta mării,
;
Amos 1.8Voi nimici cu desăvârşire pe locuitorii din Asdod, şi pe cel ce ţine toiagul împărătesc în Ascalon; Îmi voi întoarce mâna împotriva Ecronului, şi ce va mai rămâne din Filisteni va pieri, zice Domnul Dumnezeu."
;
Amos 9.7"Nu sunteţi voi oare pentru Mine ca şi copiii Etiopienilor, copii ai lui Israel? zice Domnul. N-am scos Eu pe Israel din ţara Egiptului, ca şi pe Filisteni din Caftor şi pe Sirieni din Chir?"
;
Gen 10.14Patrusimi, Casluhimi, (din care au ieşit Filistenii) şi pe Caftorimi.
;
5. Gaza a ajuns pleşuvă, Ascalonul piere cu rămăşiţa văilor lui!" "Până când îţi vei face tăieturi de jale în piele?" -
Amos 1.7de aceea, voi trimite foc în zidurile Gazei, şi-i va mistui palatele.
;
Mic 1.16Rade-ţi, taie-ţi părul, din pricina copiilor tăi iubiţi; lărgeşte-ţi pleşuvia ca vulturul, căci ei se duc în robie departe de tine!
;
Tef 2.4"Căci Gaza va fi părăsită, Ascalonul va fi pustiit, poporul din Asdod va fi izgonit ziua în amiaza mare, şi Ecronul va fi smuls din rădăcini.
;
Zah 9.5Ascalonul va vedea lucrul acesta, şi se va teme; Gaza de asemenea, şi o va apuca un puternic cutremur; Ecronul de asemenea, căci nădejdea lui va fi dată de ruşine; va pieri împăratul din Gaza, şi Ascalonul nu va mai fi locuit.
;
Ier 25.20la toată Arabia, tuturor împăraţilor ţării Uţ, tuturor împăraţilor ţării Filistenilor, Ascalonului, Gazei, Ecronului, şi celor ce au mai rămas din Asdod;
;
Ier 16.6Şi mari şi mici, toţi vor muri în ţara aceasta, şi nu vor fi îngropaţi: nimeni nu-i va plânge, nimeni nu-şi va face tăieturi din pricina lor, şi nu se va rade pentru ei.
;
Ier 41.5au venit din Sihem, din Silo şi din Samaria, optzeci de oameni, cu barba rasă şi cu haine sfâşiate, care îşi făcuseră tăieturi în piele; aveau daruri de mâncare şi tămâie, ca să le aducă la Casa Domnului.
;
Ier 48.37Căci toate capetele sunt rase, toate bărbile sunt tăiate; pe toate mâinile sunt tăieturi de jale, şi pe coapse saci."
;
6. "Ah! Sabie a Domnului, când te vei odihni odată? Întoarce-te în teacă, opreşte-te şi fii liniştită!" -
Deut 32.41Atât este de adevărat că atunci când voi ascuţi fulgerul sabiei Mele, Şi voi pune mâna să fac judecată, Mă voi răzbuna împotriva potrivnicilor Mei, Şi voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc;
;
Ezec 21.3-5Spune ţării lui Israel: \"Aşa vorbeşte Domnul: \"Iată, am necaz pe tine, Îmi voi trage sabia din teacă şi voi nimici cu desăvârşire din mijlocul tău pe cel neprihănit şi pe cel rău. ;
7. "Dar cum ar putea să se odihnească? Când Domnul doar îi porunceşte, şi o îndreaptă împotriva Ascalonului şi coastei mării."
Ezec 14.17Sau dacă aş aduce sabie împotriva ţării acesteia, dacă aş zice să treacă sabia prin ţară, dacă i-aş nimici cu desăvârşire oamenii şi vitele,
;
Mic 6.9Glasul Domnului strigă cetăţii, şi omul înţelept se teme de Numele Tău. Ascultaţi pedeapsa şi pe Cel ce o trimite!
;
Pagina 1 din 1
meniu prim"În viață avem tot atâtea ocazii speciale câte alegem să sărbătorim."
~ Robert Brault ~