Citește Biblia DCO Ieremia capitolul 49

Setări Biblia
31. "Sculaţi-vă, suiţi-vă împotriva unui neam liniştit, care locuieşte fără teamă, zice Domnul; n-are nici porţi, nici zăvoare, şi locuieşte singur.
Ezec 38.11
Vei zice: ,Mă voi sui împotriva ţării acesteia deschise, voi năvăli peste oamenii aceştia liniştiţi, care stau fără griji în locuinţele lor, toţi în locuinţe fără ziduri, şi neavând nici zăvoare, nici porţi! - ;Num 23.9
Îl văd din vârful stâncilor, Îl privesc de pe înălţimea dealurilor: Este un popor care locuieşte deoparte, Şi nu face parte dintre neamuri. ;Deut 33.28
Israel este fără frică în locuinţa lui, Izvorul lui Iacov este deoparte Într-o ţară plină de grâu şi de must, Şi cerul lui picură roua. ;Mic 7.14
Paşte-Ţi poporul cu toiagul Tău, paşte turma moştenirii Tale, care locuieşte singură în pădurea din mijlocul Carmelului; ca să pască pe Basan şi în Galaad, ca în zilele de altă dată." - ;SMS
32. Cămilele lor vor fi de jaf, şi mulţimea turmelor lor vor fi o pradă. Voi risipi în toate vânturile pe ei cei ce-şi rad colţurile bărbii, şi le voi aduce pieirea din toate părţile, - zice Domnul. -
Ier 49.36
Voi aduce asupra Elamului cele patru vânturi de la cele patru margini ale cerului, îi voi risipi în toate vânturile acestea, şi nu va fi nici un popor, la care să n-ajungă fugari din Elam. ;Ezec 5.10
De aceea părinţii vor mânca pe copiii lor, în mijlocul tău, şi copiii vor mânca pe părinţii lor; Îmi voi împlini judecăţile împotriva ta, şi voi risipi în toate vânturile pe toţi cei ce vor mai rămâne din tine. ;Ier 9.26
pe Egipteni, pe Iudei, pe Edomiţi, pe Amoniţi, pe Moabiţi, pe toţi cei ce îşi rad colţurile bărbii, pe cei ce locuiesc în pustie; căci toate neamurile sunt netăiate împrejur, şi toată casa lui Israel are inima netăiată împrejur." ;Ier 25.23
Dedanului, Temei, Buzului, şi tuturor celor ce îşi rad colţurile bărbii, ;SMS
33. Haţorul va fi astfel vizuina şacalilor, un pustiu pe vecie; nimeni nu va locui în el, şi nici un om nu va şedea în el."
Ier 9.21
Căci moartea s-a suit pe ferestrele noastre, a pătruns în casele noastre împărăteşti; a nimicit pe copii pe uliţă, şi pe tineri în pieţe." ;Ier 10.22
Iată, se aude un vuiet! O mare zarvă vine de la miazănoapte să prefacă cetăţile lui Iuda într-un pustiu, într-o vizuină de şacali. - ;Mal 1.3
şi am urât pe Esau, i-am prefăcut munţii într-o pustietate, şi moştenirea lui am dat-o şacalilor din pustie. ;Ier 49.18
Ca şi Sodoma şi Gomora şi cetăţile vecine, care au fost nimicite, zice Domnul, nici el nu va mai fi locuit, şi nimeni nu se va mai aşeza acolo... ;SMS
34. Cuvântul Domnului, care a fost spus proorocului Ieremia, asupra Elamului, la începutul domniei lui Zedechia, împăratul lui Iuda, sună astfel:
Ier 25.25
tuturor împăraţilor Zimrei, tuturor împăraţilor Elamului, şi tuturor împăraţilor Mediei; ;SMS
35. "Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,Iată, voi sfărâma arcul Elamului, puterea lui de căpetenie.
Isa 22.6
Elamul poartă tolba cu săgeţi; care de luptători, de călăreţi înaintează; Chirul dezveleşte scutul. ;SMS
36. Voi aduce asupra Elamului cele patru vânturi de la cele patru margini ale cerului, îi voi risipi în toate vânturile acestea, şi nu va fi nici un popor, la care să n-ajungă fugari din Elam.
Ier 49.32
Cămilele lor vor fi de jaf, şi mulţimea turmelor lor vor fi o pradă. Voi risipi în toate vânturile pe ei cei ce-şi rad colţurile bărbii, şi le voi aduce pieirea din toate părţile, - zice Domnul. - ;SMS
37. Voi face ca locuitorii Elamului să tremure înaintea vrăjmaşilor lor, şi înaintea celor ce vor să-i omoare. Voi aduce nenorociri peste ei, mânia Mea aprinsă, zice Domnul, şi-i voi urmări cu sabia, până ce îi voi nimici.'
Ier 9.16
Îi voi risipi printre nişte neamuri pe care nu le-au cunoscut nici ei, nici părinţii lor, şi voi trimite sabia în urma lor, până-i voi nimici." ;Ier 48.2
S-a dus fala Moabului, la Hesbon i se pune la cale pieirea: ,Haidem, să-l nimicim din mijlocul neamurilor!' ,Şi tu vei fi nimicit Madmenule, sabia va merge după tine!' ;SMS
38. Îmi voi aşeza scaunul de domnie în Elam, şi-i voi nimici împăratul şi căpeteniile, zice Domnul."
Ier 43.10
Şi spune Iudeilor: ,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Iată, voi trimite să aducă pe robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi voi pune scaunul lui de domnie peste aceste pietre, pe care le-am ascuns, şi îşi va întinde covorul peste ele. ;SMS
39. "Dar în zilele de apoi voi aduce înapoi pe prinşii de război ai Elamului, zice Domnul."
Ier 48.47
Dar în vremurile de apoi, voi aduce înapoi pe prinşii de război ai Moabului, zice Domnul." Aceasta este judecata asupra Moabului. ;Ier 49.6
Dar după aceea, voi aduce înapoi pe prinşii de război ai copiilor lui Amon, zice Domnul." ;SMS

Pagina 4 din 4
Sari la pagina:
capitolul 49 din 52
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Ieremia >> Citește Biblia DCO Ieremia capitolul 49 | pagina 4 | FiiLumina
meniu prim
"Doar două lucruri sunt infinite: Universul și prostia umană, și nu sunt sigur în legatură cu Universul."
~ Albert Einstein ~