Citește Biblia DCO Ezechiel capitolul 16

Setări Biblia
11. Te-am împodobit cu scule scumpe, ţi-am pus brăţări la mână, şi o salbă la gât;
Gen 24.22-47
Când s-au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă de aur, de greutatea unei jumătăţi de siclu şi două brăţări, grele de zece sicli de aur. ;Prov 1.9
Căci ele sunt o cunună plăcută pe capul tău, şi un lanţ de aur la gâtul tău. ;
12. ţi-am pus o verigă în nas, cercei în urechi, şi o cunună minunată pe cap.
13. Astfel, ai fost împodobită cu aur şi cu argint, şi ai fost îmbrăcată cu in subţire, cu mătase şi cusături cu fir. Ai mâncat floarea făinii, miere şi untdelemn. Erai de o frumuseţe desăvârşită, ba ajunsesei chiar împărăteasă.
14. Ţi s-a dus vestea printre neamuri, pentru frumuseţea ta; căci era desăvârşită de tot, datorită strălucirii cu care te împodobisem, zice Domnul, Dumnezeu."
Pl
Toţi trecătorii bat din palme asupra ta, şuieră şi dau din cap împotriva fiicei Ierusalimului, şi zic: "Aceasta este cetatea despre care se zicea că este cea mai frumoasă, şi bucuria întregului pământ?" ;
15. "Dar te-ai încrezut în frumuseţea ta, şi ai curvit, la adăpostul numelui tău celui mare; ţi-ai revărsat curviile înaintea tuturor trecătorilor, şi te-ai dat lor.
Deut 32.15
Israel s-a îngrăşat, şi a azvârlit din picior; - Te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit! - Şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, A nesocotit Stânca mântuirii lui, ;Ier 7.4
Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, zicând: ,Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!' ;Mic 3.11
Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată, şi proorocii lui prorocesc pe bani; şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul şi zic: "Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nici o nenorocire!" ;Isa 1.21
Vai, cetatea aceea credincioasă, cum a ajuns o curvă! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, şi acum e plină de ucigaşi! ;Isa 57.8
Îţi pui pomenirea în dosul uşii şi uşiorilor; căci, departe de Mine, îţi ridici învelitoarea şi te sui în pat, îţi lărgeşti culcuşul, şi faci legământ cu ei, îţi place legătura cu ei, şi iei seama la semnul lor. ;Ier 2.20
,De mult ţi-ai sfărâmat jugul, ţi-ai rupt legăturile, şi ai zis: ,Nu mai vreau să slujesc ca un rob!' Căci pe orice deal înalt şi sub orice copac verde, te-ai întins ca o curvă. ;Ier 3.2-20
"Ridică-ţi ochii spre înălţimi, şi priveşte: unde n-ai curvit? Te ţineai la drumuri, ca Arabul în pustie, şi ai spurcat ţara prin curviile tale şi cu răutatea ta! ;Ezec 23.3-12
Ele au curvit în Egipt, au curvit în tinereţea lor; acolo le-au fost strânse ţâţele, acolo le-a fost atins sânul fecioresc. ;Osea 1.2
Întâia dată când a vorbit Domnul către Osea, Domnul a zis lui Osea: "Du-te, şi ia-ţi o nevastă curvă şi copii din curvie; căci ţara a săvârşit o mare curvie, părăsind pe Domnul!" ;
16. Ai luat şi din hainele tale, ţi-ai făcut înălţimi pe care le-ai împodobit cu toate culorile, şi ai curvit pe ele: aşa cum nu s-a întâmplat şi nici nu se va mai întâmpla vreodată.
17. Ţi-ai luat până şi minunatele tale podoabe de aur şi de argint, pe care ţi le dădusem, şi ţi-ai făcut nişte chipuri de bărbaţi, cu care ai curvit.
18. Ţi-ai luat şi hainele cusute la gherghef, le-ai îmbrăcat cu ele şi ai adus acestor chipuri untdelemnul Meu şi tămâia Mea.
19. Pâinea pe care ţi-o dădusem, floarea făinii, untdelemnul şi mierea, cu care te hrăneam, le-ai adus înaintea lor, ca nişte tămâie cu un miros plăcut. Iată ce s-a întâmplat, zice Domnul Dumnezeu!"
Osea 2.8
N-a cunoscut că Eu îi dădeam grâul, mustul şi untdelemnul, şi au închinat slujbei lui Baal argintul şi aurul cel mult pe care i-l dădeam. ;
20. "Apoi ţi-ai luat fiii şi fiicele, pe care Mi-i născusei, şi i-ai jertfit lor, ca să le slujească de mâncare. Nu erau oare de ajuns curviile tale,
2Imp 16.3
Ci a umblat în calea împăraţilor lui Israel; şi chiar a trecut pe fiul său prin foc, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. ;Ps 106.37-38
Şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli, ;Isa 57.5
care se încălzeşte pentru idoli sub orice copac verde, care junghie pe copii în văi, sub crăpăturile stâncilor? ;Ier 7.31
Au zidit şi locuri înalte la Tofet, în valea Ben-Hinom, ca să-şi ardă în foc pe fiii şi fiicele lor: lucru pe care Eu nu-l poruncisem, şi nici nu-Mi trecuse prin minte." ;Ier 32.35
Au zidit înălţimi lui Baal în valea Ben-Hinom, ca să treacă prin foc lui Moloc pe fiii şi fiicele lor: lucru pe care nu li-l poruncisem; şi nici nu-Mi trecuse prin gând, că au să facă asemenea grozăvii ca să ducă pe Iuda în păcat." ;Ezec 20.26
I-am spurcat prin darurile lor de mâncare, când treceau prin foc pe toţi întâii lor născuţi; am vrut să-i pedepsesc astfel, şi să le arăt că Eu sunt Domnul." ;Ezec 23.37
Ele s-au dedat la preacurvie, şi pe mâinile lor este sânge: au preacurvit cu idolii lor; şi copiii pe care Mi-i născuseră, i-au trecut prin foc în cinstea lor, ca să-i mănânce! ;
|
Pagina 2 din 7
Sari la pagina:
capitolul 16 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Ezechiel >> Citește Biblia DCO Ezechiel capitolul 16 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Le sunt recunoscător tuturor celor care m-au refuzat în viață. Datorită lor am reușit pe cont propriu."
~ Albert Einstein ~