Citește Biblia DCO Ezechiel capitolul 43
Ezec 1.4-28M-am uitat, şi iată că a venit de la miazănoapte un vânt năpraznic, un nor gros, şi un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieşea din mijlocul focului.
Ezec 8.4Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel era acolo, aşa cum o văzusem în vale.
Ier 1.10Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii, ca să smulgi şi să tai, să dărâmi, şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti.
Ezec 1.3Cuvântul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara Haldeilor, lângă râul Chebar; şi acolo a venit mâna Domnului peste el.
Ezec 3.23M-am sculat, şi m-am dus în vale; şi iată că slava Domnului s-a arătat acolo, aşa cum o văzusem la râul Chebar. Atunci am căzut cu faţa la pământ.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Lumea este plină de cactuși, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne așezăm pe ei."
~ Will Foley ~