Citește Biblia DCO Osea capitolul 14

Setări Biblia
1. Întoarce-te, Israele, la Domnul, Dumnezeul tău! Căci ai căzut prin nelegiuirea ta.
Osea 12.6
Tu dar, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi iubirea, şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău. ;Ioel 2.13
Sfâşiaţi-vă inimile nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate, şi-I pare rău de relele pe care le trimite. ;Osea 13.9
Pieirea ta, Israele, este că ai fost împotriva Mea, împotriva Celui ce te putea ajuta. ;SMS
2. Aduceţi cu voi cuvinte de căinţă, şi întoarceţi-vă la Domnul. Spuneţi-I: "Iartă toate nelegiuirile, primeşte-ne cu bunăvoinţă, şi Îţi vom aduce, în loc de tauri, lauda buzelor noastre.
Evr 13.15
Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. ;SMS
3. Asirianul nu ne va scăpa, nu vrem să mai încălecăm pe cai, şi nu vrem să mai zicem lucrării mâinilor noastre: ,Dumnezeul nostru!' Căci la Tine găseşte milă orfanul."
Ier 31.18
Aud pe Efraim bocindu-se: ,M-ai pedepsit, şi am fost pedepsit, ca un junc nedeprins la jug; întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul meu! ;Osea 5.13
Când îşi vede Efraim boala, şi Iuda rănile, Efraim aleargă în Asiria, şi trimite la împăratul Iareb, măcar că împăratul acesta nu poate nici să vă facă sănătoşi, nici să vă lecuiască rănile. ;Osea 12.1
Lui Efraim îi place vântul şi aleargă după vântul de răsărit; zilnic măreşte minciuna şi înşelătoria; face legământ cu Asiria, şi duc untdelemn în Egipt. ;Deut 17.16
Dar să n-aibă mulţi cai, şi să nu întoarcă pe popor în Egipt ca să aibă mulţi cai; căci Domnul v-a zis: "Să nu vă mai întoarceţi pe drumul acela." ;Ps 33.17
calul nu poate da chezăşia biruinţei, şi toată vlaga lui nu dă izbăvirea. ;Isa 30.2-16
Ei se pogoară în Egipt, fără să Mă întrebe, ca să fugă sub ocrotirea lui Faraon, şi să caute un adăpost sub umbra Egiptenilor! ;Isa 31.1
Vai de cei ce se pogoară în Egipt după ajutor, se bizuiesc pe cai şi se încred în mulţimea carelor şi în puterea călăreţilor, dar nu privesc spre Sfântul lui Israel, şi nu caută pe Domnul! ;Osea 2.17
Voi scoate din gura ei numele Baalilor, ca să nu mai fie pomeniţi pe nume. ;Osea 14.8
Ce mai are Efraim a face cu idolii? Îl voi asculta şi-l voi privi, voi fi pentru el ca un chiparos verde: de la Mine îţi vei primi rodul. - ;Ps 10.14
Dar Tu vezi; căci Tu priveşti necazul şi suferinţa, ca să iei în mână pricina lor. În nădejdea Ta se lasă cel nenorocit, şi Tu vii în ajutor orfanului. ;Ps 68.5
El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în locaşul Lui cel sfânt. ;SMS
4. Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mânia Mea s-a abătut de la ei!
Ier 5.6
De aceea îi omoară leul din pădure, şi-i nimiceşte lupul din pustie. Stă la pândă pardosul înaintea cetăţilor lor: toţi cei ce vor ieşi din ele vor fi sfâşiaţi; căci fărădelegile lor sunt multe, abaterile lor s-au înmulţit!" ;Ier 14.7
"Dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează, pentru Numele Tău, Doamne! Căci abaterile noastre sunt multe, am păcătuit împotriva Ta. ;Osea 11.7
Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine; şi dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Prea Înalt, nici unul din ei nu caută să se ridice. ;Efes 1.6
spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. ;SMS
5. Voi fi ca roua pentru Israel; el va înflori ca crinul, şi va da rădăcini ca Libanul.
Iov 29.19
Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele. ;Prov 19.12
Mânia împăratului este ca răcnetul unui leu, şi bunăvoinţa lui este ca roua pe iarbă. - ;SMS
6. Ramurile lui se vor întinde; măreţia lui va fi ca a măslinului, şi miresmele lui ca ale Libanului.
Ps 52.8
Dar eu sunt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde, mă încred în bunătatea lui Dumnezeu, în veci de veci. ;Ps 128.3
Nevasta ta este ca o viţă roditoare înăuntrul casei tale; copiii tăi stau ca nişte lăstari de măslin împrejurul mesei tale. ;Gen 27.27
Iacov s-a apropiat, şi l-a sărutat. Isaac a simţit mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvântat, şi a zis: "Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp, pe care l-a binecuvântat Domnul. ;Cant 4.11
Miere picură din buzele tale, mireaso, miere şi lapte se află sub limba ta, şi mirosul hainelor tale este ca mirosul Libanului. ;SMS
7. Iarăşi vor locui la umbra lui, iarăşi vor da viaţă grâului, vor înflori ca via, şi vor avea faima vinului din Liban.
Ps 91.1
Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic, ;SMS
8. Ce mai are Efraim a face cu idolii? Îl voi asculta şi-l voi privi, voi fi pentru el ca un chiparos verde: de la Mine îţi vei primi rodul. -
Osea 14.3
Asirianul nu ne va scăpa, nu vrem să mai încălecăm pe cai, şi nu vrem să mai zicem lucrării mâinilor noastre: ,Dumnezeul nostru!' Căci la Tine găseşte milă orfanul." ;Ier 31.18
Aud pe Efraim bocindu-se: ,M-ai pedepsit, şi am fost pedepsit, ca un junc nedeprins la jug; întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul meu! ;Iac 1.17
orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. ;SMS
9. Cine este înţelept, să ia seama la aceste lucruri! Cine este priceput, să le înţeleagă! Căci căile Domnului sunt drepte; şi cei drepţi umblă pe ele, dar cei răzvrătiţi cad pe ele.
Ps 107.43
Cine este înţelept, să ia seama la aceste lucruri, şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului. ;Ier 9.12
Unde este omul înţelept care să înţeleagă aceste lucruri? Să spună acela, căruia i-a vorbit gura Domnului, pentru ce este nimicită ţara, arsă ca un pustiu pe unde nu mai trece nimeni? ;Dan 12.10
Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul, şi nici unul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege. ;Ioan 8.47
Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu." ;Ioan 18.37
"Atunci un Împărat tot eşti!" I-a zis Pilat. "Da", a răspuns Isus. "Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu." ;Prov 10.29
Calea Domnului este un zid de apărare pentru cel nevinovat, dar este o topenie pentru cei ce fac răul. - ;Luc 2.34
Simeon i-a binecuvântat, şi a zis Mariei, mama Lui: "Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel, şi să fie un semn, care va stârni împotrivire. ;2Cor 2.16
pentru aceştia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Şi cine este de ajuns pentru aceste lucruri? ;1Pet 2.7-8
Cinstea aceasta este dar pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, "piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului"; ;SMS
Pagina 1 din 1
capitolul 14 din 14
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Osea >> Citește Biblia DCO Osea capitolul 14 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă tot a luat foc casa, cel puțin să ne încălzim."
~ Proverb italian ~