Citește Biblia DCO Osea capitolul 9

Setări Biblia
1. Nu te bucura Israele, nu te înveseli, ca popoarele, pentru că ai curvit, părăsind pe Domnul, pentru că ai iubit o plată necurată în toate ariile cu grâu!
2. Aria şi teascul nu-i vor hrăni, şi mustul le va lipsi.
3. Nu vor rămâne în ţara Domnului; ci Efraim se va întoarce în Egipt, şi vor mânca în Asiria mâncăruri necurate.
4. Nu vor aduce Domnului vin ca jertfă de băutură: căci nu-I vor fi plăcute. Pâinea lor le va fi ca o pâine de jale; toţi cei ce vor mânca din ea, se vor face necuraţi; căci pâinea lor va fi numai pentru ei, nu va intra în Casa Domnului!
5. Ce veţi face în zilele de praznic, la sărbătorilor Domnului?
6. Căci iată că ei pleacă din pricina pustiirii; Egiptul îi va aduna, Moful le va da morminte; ce au mai scump, argintul lor, va fi prada mărăcinilor, şi vor creşte spinii în corturile lor.
7. Vin zilele pedepsei, vin zilele răsplătirii: Israel va vedea singur dacă proorocul este nebun, sau dacă omul insuflat aiurează. Şi aceasta din pricina mărimii nelegiuirilor şi răzvrătirilor tale.
8. Efraim stă la pândă împotriva Dumnezeului meu, proorocului i se întind laţuri de păsări pe toate căile lui, îl vrăjmăşesc în Casa Dumnezeului său.
9. S-au afundat în stricăciune, ca în zilele Ghibei; Domnul Îşi va aduce aminte de nelegiuirea lor, le va pedepsi păcatele.
10. Am găsit pe Israel ca pe nişte struguri în pustie, am văzut pe părinţii voştri ca pe cele dintâi roade ale unui smochin, în primăvară; dar ei s-au dus la Baal-Peor, s-au pus în slujba idolului scârbos, şi au ajuns urâcioşi ca şi acela pe care îl iubeau.

Pagina 1 din 2
capitolul 9 din 14
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Osea >> Citește Biblia DCO Osea capitolul 9 | FiiLumina
meniu prim
"Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța!"
~ Anatole France ~