Citește Biblia DCO Leviticul capitolul 25

Setări Biblia
Deut 32.43
Neamuri, cântaţi laudele poporului Lui! Căci Domnul răzbună sângele robilor Săi, El Se răzbună împotriva potrivnicilor Săi, Şi face ispăşire pentru ţara Lui, pentru poporul Lui."
2Cron 7.20
vă voi smulge din ţara Mea, pe care v-am dat-o, voi lepăda de la Mine casa aceasta, pe care am închinat-o Numelui Meu, şi o voi face de pomină şi de batjocură printre toate popoarele.
Ps 85.1
Tu ai fost binevoitor cu ţara Ta, Doamne! Ai adus înapoi pe prinşii de război ai lui Iacov;
Ioel 2.18
Domnul a fost plin de râvnă pentru ţara Lui, şi S-a îndurat de poporul Său.
Ioel 3.2
voi strânge pe toate neamurile, şi le voi pogorî în valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele, pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea.
1Cron 29.15
Înaintea Ta noi suntem nişte străini şi locuitori, ca toţi părinţii noştri. Zilele noastre pe pământ sunt ca umbra, şi fără nici o nădejde.
Ps 39.12
Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrimilor mele! Căci sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toţi părinţii mei.
Ps 119.19
Sunt un străin pe pământ: nu-mi ascunde poruncile Tale!
1Pet 2.11
Preaiubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul.
Pagina 1 din 1
capitolul 25 din 27
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Capitolul 25 >> Citește Biblia DCO Leviticul capitolul 25 | FiiLumina
meniu prim
"Din punct de vedere al aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.”
~ Mary Kay Ash ~