Citește Biblia DCO Leviticul capitolul 26

Setări Biblia
1Cron 22.9
Iată că ţi se va naşte un fiu, care va fi un om al odihnei, şi căruia îi voi da odihnă, izbăvindu-l din mâna tuturor vrăjmaşilor lui de jur împrejur; căci numele lui va fi Solomon (Pace); şi voi aduce peste Israel pacea şi liniştea în timpul vieţii lui.
Ps 29.11
Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace.
Ps 147.14
El dă pace ţinutului tău, şi te satură cu cel mai bun grâu
Isa 45.7
Eu întocmesc lumina, şi fac întunericul, Eu dau propăşirea, şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.
Hag 2.9
"Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oştirilor; şi în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oştirilor."
Iov 11.19
Te vei culca şi nimeni nu te va tulbura, şi mulţi vor umbla după bunăvoinţa ta.
Ps 3.5
Mă culc, adorm, şi mă deştept iarăşi, căci Domnul este sprijinul meu.
Ps 4.8
Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea.
Isa 35.9
Pe calea aceasta nu va fi nici un leu, şi nici o fiară sălbatică nu va apuca pe ea, nici nu va fi întâlnită pe ea, ci cei răscumpăraţi vor umbla pe ea.
Ier 30.10
De aceea, nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul; şi nu te speria, Israele! Căci te voi izbăvi din ţara cea depărtată, şi îţi voi izbăvi sămânţa din ţara în care este roabă; Iacov se va întoarce iarăşi, va avea odihnă şi linişte; şi nu-l va mai tulbura nimeni.

Pagina 1 din 2
capitolul 26 din 27
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Capitolul 26 >> Citește Biblia DCO Leviticul capitolul 26 | FiiLumina
meniu prim
"Din punct de vedere al aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.”
~ Mary Kay Ash ~