Citește Biblia DCO Leviticul capitolul 9

Setări Biblia

Jertfele lui Aaron şi fiilor lui.

1. În ziua a opta, Moise a chemat pe Aaron şi pe fiii lui, şi pe bătrânii lui Israel.
Ezec 43.27
După ce se vor împlini aceste zile, de la ziua a opta înainte, preoţii să aducă pe altar arderile voastre de tot, şi jertfele voastre de mulţumire. Şi vă voi fi binevoitor, zice Domnul Dumnezeu." ;
2. Şi a zis lui Aaron: "Ia un viţel pentru jertfa de ispăşire, şi un berbec pentru arderea de tot, amândoi fără cusur, şi adu-i înaintea Domnului.
Ex 29.1
Iată ce vei face pentru ca să-i sfinţeşti şi să-Mi împlinească slujba de preoţi. Ia un viţel şi doi berbeci fără cusur. ;Lev 4.3
Dacă a păcătuit preotul care a primit ungerea, şi prin aceasta a adus vina asupra poporului, să aducă Domnului un viţel fără cusur, ca jertfă de ispăşire pentru păcatul pe care l-a făcut. ;Lev 8.14
A apropiat apoi viţelul adus ca jertfă de ispăşire; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus mâinile pe capul viţelului adus ca jertfă de ispăşire. ;Lev 8.18
A apropiat apoi berbecul pentru arderea de tot; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus mâinile pe capul berbecului. ;
3. Să vorbeşti copiilor lui Israel, şi să le spui: ,Luaţi un ţap, pentru jertfa de ispăşire, un viţel şi un miel de un an şi fără cusur, pentru arderea de tot;
Lev 4.23
şi ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă un ţap fără cusur! ;Ezra 6.17
Au adus, pentru sfinţirea acestei Case a lui Dumnezeu, o sută de viţei, două sute de berbeci, patru sute de miei, şi, ca jertfe ispăşitoare pentru tot Israelul, doisprezece ţapi, după numărul seminţiilor lui Israel. ;Ezra 10.19
dând mâna, să-şi izgonească nevestele şi să aducă un berbec ca jertfă pentru vină; ;
4. un taur şi un berbec, pentru jertfa de mulţumire, ca să-i jertfiţi înaintea Domnului, şi un dar de mâncare, frământat cu untdelemn. Căci azi vi se va arăta Domnul."
Lev 2.4
Dacă vei aduce ca jertfă de mâncare un dar din ceea ce se coace în cuptor, să aduci nişte turte nedospite, făcute din floare de făină, frământate cu untdelemn, şi nişte plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn. ;Lev 9.6-23
Moise a zis: "Să faceţi ce a poruncit Domnul; şi vi se va arăta slava Domnului." ;Ex 29.43
Acolo Mă voi întâlni cu copiii lui Israel, şi locul acela va fi sfinţit de slava Mea. ;
5. Ei au adus înaintea cortului întâlnirii tot ce poruncise Moise; şi toată adunarea s-a apropiat, şi a stat înaintea Domnului.
6. Moise a zis: "Să faceţi ce a poruncit Domnul; şi vi se va arăta slava Domnului."
Lev 9.23
Moise şi Aaron au intrat în cortul întâlnirii. Când au ieşit din el, au binecuvântat poporul. Şi slava Domnului s-a arătat întregului popor. ;Ex 24.16
Slava Domnului s-a aşezat pe muntele Sinai, şi norul l-a acoperit timp de şase zile. În ziua a şaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului. ;
7. Moise a zis lui Aaron: "Apropie-te de altar; adu-ţi jertfa ta de ispăşire şi arderea ta de tot, şi fă ispăşire pentru tine şi pentru popor; adu şi jertfa poporului şi fă ispăşire pentru el, cum a poruncit Domnul."
Lev 4.3
Dacă a păcătuit preotul care a primit ungerea, şi prin aceasta a adus vina asupra poporului, să aducă Domnului un viţel fără cusur, ca jertfă de ispăşire pentru păcatul pe care l-a făcut. ;1Sam 3.14
De aceea jur casei lui Eli că niciodată fărădelegea casei lui Eli nu va fi ispăşită, nici prin jertfe, nici prin daruri de mâncare". ;Evr 5.3
Şi, din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale norodului. ;Evr 7.27
care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut odată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi. ;Evr 9.7
Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului. ;Lev 4.16-20
Preotul care a primit ungerea, să aducă din sângele viţelului în cortul întâlnirii; ;Evr 5.1
În adevăr, orice mare preot, luat din mijlocul oamenilor, este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate. ;
8. Aaron s-a apropiat de altar, şi a junghiat viţelul pentru jertfa lui de ispăşire.
9. Fiii lui Aaron i-au adus sângele la el; el şi-a muiat degetul în sânge, a uns coarnele altarului, iar celălalt sânge l-a turnat la picioarele altarului.
Lev 8.15
Moise l-a junghiat, a luat sânge, şi a uns cu degetul coarnele altarului de jur împrejur, şi a curăţit altarul; celălalt sânge l-a turnat la picioarele altarului, şi l-a sfinţit astfel, făcând ispăşire pentru el. ;Lev 4.7
Apoi preotul să ungă cu sânge coarnele altarului pentru tămâia mirositoare, care este înaintea Domnului în cortul întâlnirii; iar tot celălalt sânge al viţelului să-l verse la picioarele altarului pentru arderile de tot, care este la uşa cortului întâlnirii. ;
10. A ars pe altar grăsimea, rărunchii, şi prapurul ficatului de la viţelul pentru jertfa de ispăşire, cum poruncise lui Moise Domnul.
Lev 8.16
A luat apoi toată grăsimea care acoperă măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rărunchi cu grăsimea lor, şi le-a ars pe altar. ;Lev 4.8
Să ia toată grăsimea viţelului adus ca jertfă de ispăşire, şi anume: grăsimea care acoperă măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de ele, ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 9 din 27
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Leviticul >> Citește Biblia DCO Leviticul capitolul 9 | FiiLumina
meniu prim
"Înghite o broască dimineața și nu vei întâlni nimic mai dezgustător în tot restul zilei."
~ Nicholas Chamfort ~