Citește Biblia DCO Amos capitolul 2
Num 21.24Israel l-a bătut cu ascuţişul sabiei şi i-a cucerit ţara de la Arnon până la Iaboc, până la hotarul copiilor lui Amon; căci hotarul copiilor lui Amon era întărit.
Deut 2.31Domnul mi-a zis: "Vezi, acum încep să-ţi dau pe Sihon şi ţara lui; începe şi tu dar să-i iei în stăpânire ţara ca s-o moşteneşti."
Ios 24.8V-am adus în ţara Amoriţilor, care locuiau dincolo de Iordan, şi ei au luptat împotriva voastră. I-am dat în mâinile voastre; aţi pus stăpânire pe ţara lor, şi i-am nimicit dinaintea voastră.
Num 13.28-33Dar poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic, cetăţile sunt întărite şi foarte mari. Ba încă am văzut acolo şi pe fiii lui Anac.
Isa 5.24De aceea, cum mistuie o limbă de foc miriştea, şi cum arde flacăra iarba uscată, tot aşa: ca putregaiul le va fi rădăcina lor, şi floarea li se va risipi în vânt ca ţărâna, căci au nesocotit legea Domnului oştirilor, şi au dispreţuit cuvântul Sfântului lui Israel.
Mal 4.1"Căci iată, vine ziua, care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi, vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină nici ramură.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Dacă tot a luat foc casa, cel puțin să ne încălzim."
~ Proverb italian ~