Citește Biblia DCO Obadia capitolul 1
Isa 21.11Prorocie asupra Dumei. Mi se strigă din Seir: "Străjerule, cât mai este din noapte?" "Străjerule, mai este mult din noapte?"
Isa 34.5"Căci sabia Mea - zice Domnul - s-a îmbătat în ceruri; iată, se va pogorî asupra Edomului, asupra poporului, pe care l-am sortit nimicirii, ca să-l pedepsesc."
Ezec 25.12-14Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: "Pentru că Edomul s-a dedat la răzbunare faţă de casa lui Iuda, pentru că s-a făcut vinovat şi s-a răzbunat pe ea,
Ioel 3.19Egiptul va ajunge pustiu, Edomul va ajunge o pustie stearpă, din pricina silniciei făcute împotriva copiilor lui Iuda, al căror sânge nevinovat l-au vărsat în ţara lor.
Mal 1.3şi am urât pe Esau, i-am prefăcut munţii într-o pustietate, şi moştenirea lui am dat-o şacalilor din pustie.
Ier 49.14Am auzit o veste de la Domnul, şi un sol a fost trimis printre neamuri: "Strângeţi-vă, şi porniţi împotriva ei! Sculaţi-vă pentru război!
Pagina 1 din 1
capitolul 1 din 1
meniu prim"În loc să te gândești la ce îți lipsește, încearcă să îți aduci în minte toate lucrurile pe care le-ai realizat și care le lipsesc altora."
~ Anonim ~